Senatorul PSD Adrian Țuțuianu consideră că decizia președintelui Iohannis de a nu o revoca pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA era ușor de anticipat.
"Era o decizie care putea fi foarte ușor anticipată, dacă ținem cont de declarațiile date de domnul președinte încă de la jumătatea lunii martie. Îmi aduc aminte că a spus ceva de genul că revocarea este de departe a fi actuală. Pe mine nu m-a surprins și cred că nu a surprins pe nimeni dintre cei care au urmărit aceste declarații din ultima lună. Sunt argumente care pot fi comentate, eu nu cred că a răspuns adecvat la tot ceea ce a reproșat ministrul Justiției procurorului șef al DNA, dar Constituția prevede acest drept al președintelui de a se pronunța. Rămâne să vedem care vor fi soluțiile de rezolvare a unui conflict, că este un conflict în interiorul puterii executive, între președinte, care e și el parte a puterii executive, și Ministerul Justiției, respectiv Guvern", a afirmat Țuțuianu, luni, la Senat.
Întrebat dacă este o idee bună cea a ministrului Justiției de a sesiza CCR, Țuțuianu a spus: "Cred că sunt corecte argumentele ministrului Justiției. Pe de o parte a spus foarte corect că președintele nu are nici instrumentele, nici competențele necesare pentru a evalua în concret activitatea unui procuror șef, fie că vorbim de DNA sau DIICOT, iar pe de altă parte cred că este corectă și afirmația că ceea ce s-a întâmplat și a ajuns în spațiul public în ultima perioadă vine să adauge ca argumentație la propunerea făcută inițial de revocare a șefei DNA. Ce va spune CCR, sigur că așteptăm toți. Este important nu doar pentru momentul actual, ci este important și pentru viitor. Iată, CCR este chemată să dea o interpretare pe o situație concretă unor dispoziții constituționale care generează dispute în clasa politică românească".
Referitor la o eventuală declanșare a procedurii de suspendare a președintelui Iohannis, Țuțuianu a apreciat că "este prematur" să se pronunțe pe această temă înainte de sesizarea CCR de către Guvern pornită de la ministrul Justiției, decizia acesteia și motivarea ei. "Ar fi neserios din partea mea să mă pronunț acum pe ceva ce nu există", a adăugat Țuțuianu.