Elena Udrea a lansat noi acuzații la adresa procurorilor, duminică, prin intermediul unui mesaj postat de echipa sa de comunicare, pe Facebook, prin care susține că aceștia încearcă să obțină, prin presiuni, denunțuri atât împotriva fostului șef de stat, Traian Băsescu, cât și împotriva ei.
"În dosarul „Gala Bute”, sunt arestați preventiv doar cei care nu au declarat împotriva Elenei Udrea, așa cum au dorit procurorii: Tudor Breazu și Rudel Obreja. Nu numai că nu au făcut-o și au spus adevărul, contrazicând astfel denunțul Anei Maria Topoliceanu (situația lui Breazu) ori contrazicând teoria acuzării (situația lui Obreja), dar au și refuzat să cedeze presiunilor făcute de procurori. Ambii au reclamat în instanță că li s-a cerut explicit să spună ceva despre Elena Udrea sau despre Traian Băsescu. Tudor Breazu a fost scos din arest, fără avocat, și dus în fața altei procuroare decât cea din „Gala Bute”, care, timp de două ore, l-a amenințat cu detenția prelungită dacă nu spune lucruri despre Nana,Traian Băsescu sau despre Elena Udrea", a afirmat fostul ministru al Turismului.
În acest sens, Udrea a reiterat faptul că atât Tudor Breazu, cât și Rudel Obreja rămân în arest, întrucât "niciunul nu a spus nimic", deși, specifică fostul lider al PMP, "Tudor Breazu este acuzat de „complicitate la luarea de mită” a Anei Maria Topoliceanu (aflată sub control judiciar), iar Obreja este acuzat evaziune fiscală".
"Reamintim că fostul președinte al Federației Române de Box a fost arestat în ambuscada din 2 februarie, când s-a resuscitat dosarul „Gala Bute” (la trei zile de la denunțul depus de Elena Udrea), deși el fusese audiat de N ori, în cei trei ani de când exista acest dosar", a mai spus Udrea.
Totodată, fostul ministru al Turismului susține că scopul procurorilor în obținerea acestor denunțuri "mincinoase" vizează inventarea unor "noi dosare", care să fie "de rezervă", în cazul unei decizii a instanței care ar plasa-o în libertate.
"Mai mult, surse din DNA spun că aceeași procuroare care l-a amenințat pe Tudor Breazu a chemat-o pe Topoliceanu pentru a face alte denunțuri mincinoase la adresa lui Udrea, cu scopul de a inventa noi dosare. Să fie... de rezervă! Asta în caz că vreun complet de judecată îndrăznește să o pună liberă pe Elena Udrea în „Gala Bute”. Așa cum s-a întâmplat, de altfel, și prima dată cu rearestarea sa, la o săptămână după ce ÎCCJ dispusese arest la domiciliu în primul său dosar.
PS. Presiunile exercitate asupra lui Breazu și Obreja pentru a face declarații au fost amintite de Elena Udrea și în memoriul depus de avocații săi la CSM încă de pe 28 martie. La o lună distanță, încă nu există o poziție publică și nu e clar dacă s-au făcut verificările care se impun în astfel de situații", mai precizează Elena Udrea.