Ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, a demisionat marți din funcție după declarațiile șocante făcute cu o zi mai devreme la Realitatea TV, când a spus că "trenul este un lux în România". Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți remanierea a patru miniștri din Guvern, printre care și Dan Costescu.
Demisia lui Dan Costescu vine în contextul controverselor apărute după ce ministrul a afirmat, la Realitatea TV, că prețul mai ridicat al biletelor de tren în comparație cu prețul biletelor pentru transportul rutier de pasageri este justificat, întrucât "trenul este un lux".
Declarațiile au fost făcute luni, 4 iulie, după ce în weekend-ul abia încheiat se înregistraseră noi blocaje în trafic pe drumurile către munte și către litoral.
"Infrastructura rutieră în România este insuficient dezvoltată și trebuie extinsă cât mai repede. În momentul în care se produce un accident nu se mișcă nicio mașina. Există niște proceduri. Nu numai că nu avem infrastrucutură, dar anumiți conducători auto au o problemă de educație. Banda de urgență trebuie să rămână liberă pentru a permite echipajelor de urgență să intervină", a comentat Dan Costescu, la Realitatea TV.
Întrebat despre varianta călătoriilor cu trenul, ministrul a subliniat, în context, că "trenul este un lux", iar oamenii plătesc mai mult ca să îl aibă.
"Recomandăm românilor să aleagă mijlocul de transport care li se potrivește cel mai bine. Este normal să fie mai mare biletul de tren, în toate țările civilizate este la fel. Trenul este un lux și oamenii plătesc mai mult ca să îl aibă", a spus Costescu.