Senatorii au respins, marți, cererea de reexaminare prin care președintele Traian Băsescu solicită menținerea în noul Cod Penal a articolului prin care se incriminează presiunile asupra justiției.
Membrii Comisiei juridice și-au menținut punctul de vedere potrivit căruia au considerat necesară abrogarea articolului 276 având în vedere că, așa cum este formulat textul în vigoare, declarațiile oricărei persoane ar putea fi interpretate ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală, dându-de în acest fel posibilitatea pronunțării unor soluții arbitrare care să aducă atingere libertății de exprimare.
Senatul a dezbătut cererea de reexaminare, pe care a respins-o cu 93 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” și două abțineri, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit mediafax.ro.
Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penala fost inițiată de mai mulți parlamentari PNL, printre care Crin Antonescu, Sebastian Grapă, Akos Mora, Marius Obreja, Ion Popa, Ovidiu Saghian, Dorin Păran, Ștefan Tomoioagă, Mircea Dolha, Mihai Donțu, Relu Fenechiu, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Eugen Nicolăescu, Cristina Pocora, Petre Roman, Adrian Scutaru și Radu Zlati.