La BPN al PNL de luni, ora 14.00, ar putea fi convocat Consiliu Național. Ludovic Orban speră la o schimbare a Statutului partidului, în timp ce alți liberali nemulțumiți de acesta vor un Congres pentru debarcarea lui Orban de la șefia PNL, potrivit surselor politice ale Mediafax.
Consiliul Național al PNL se va desfășura în intervalul 15-30 iulie, liderul PNL, Ludovic Orban, dorind o schimbare a statutului formațiunii în sensul destituirii președinților filialelor liberale prin majoritate simplă și nu prin votul a două treimi din membrii Biroului Politic Național, cum este în prezent.
Sursele liberale au declarat că deja a fost realizată, de către conducerea partidului o evaluare a activității organizațiilor PNL din țară, Ludovic Orban dorind, prin august-septembrie, schimbarea liderilor filialelor PNL București - Cristian Bușoi, PNL Ilfov - Marian Petrache și PNL Prahova - Iulian Dumitrescu, cel din urmă fiind și lliderul grupului PNL la Senat. De aceea actualului președinte al PNL i-ar servi schimbarea Statutului formațiunii la Consiliul Național din vară, deoarece demiterea printr-o majoritate simplă este mult mai ușor de întrunit, decât votul a două treimi din membri.
Pe de altă parte, în partid sunt mai mulți liberali nemulțumiți, printre care se numără și cei trei enumerați mai sus, de actualul președinte Ludovic Orban și vor schimbarea acestuia din funcție spun sursele politice.
Întrebat dacă este interesat să preia partidul, Petrache a declarat doar că nu este momentul potrivit pentru o astfel de discuție.
"Dacă v-ați uitat pe Cv-ul meu ați văzut că sunt membru din 2000 și singurul lucru care m-a interesat a fost binele acestui partid. Nu pot să discut despre așa ceva pe presupuneri, când se va ajunge acolo, sunt convins că partidul va găsi cea mai bună variantă. Eu nu discut așa cu dacă și cu parcă. Eu am avut funcții în partid, nu ar fi ok față de partid să îmi exprim la momentul ăsta tot felul de opțiuni", a afirmat Marian Petrache.