Politica· 2 min citire

EXIT POLL Sector 1. Rezultate: Franțuzoaica Clotilde Armand este noul primar!

EXIT POLL Sector 1. Rezultate: Franțuzoaica Clotilde Armand este noul primar!

EXIT POLL Sector 1. Rezultate: Franțuzoaica Clotilde Armand este noul primar!

Publicat5 iun. 2016, 17:05
Actualizat5 iun. 2016, 21:16

La alegerile din sectorul 1, rezultatele arată că Clotilde Armand are șanse reale la fotoliul de primar.

ACTUALIZARE ora 21: Sursele realitatea.net arată că Clotilde Armand a câștigat alegerile din București, potrivit exit poll -urilor de la ora 21, valabile pentru voturile exprimate până la orele 20.

Candidata USB la Sector 1 este pe locul trei în alegerile votanților, arată un exit poll obținut pe surse de realitatea.net. Potrivit acestuia, Clotilde Armand ar fi primit 17% din voturile bucureștenilor din acest sector, fiind depășită de puțin de Daniel Tudorache (PSD, 34%) și Alexandru Nazare (PNL, 22%).

Reamintim că aceste rezultate exit poll din Sectorul 1 sunt valabile pentru ora 14. Cum votanții tineri vin la scrutin în partea a doua a zilei, este posibil ca procentul candidatei USB Clotilde Armand să crească.

Posibile nereguli la alegeri în Sector 1

După ce a votat, astăzi, Clotilde Armand a atras atenția și asupra unor nereguli la votul de la alegerile din Sector 1. "În mai multe secții de votare s-au înregistrat tentative de a limita activitatea observatorilor. La secția 17 (Liceul Brâncoveanu) din București, observatorul EFOR a sesizat că urnele de vot erau deja sigilate dimineața. Președintele secției de votare a confirmat faptul că au fost sigilate cu o seară înainte (contrar legii). De asemenea, acesta a încercat să nu permită accesul observatorului în secție decât după ora 7. A fost sesizat Biroul Electoral de Circumscripție Sector 1", a postat ea pe pagina de Facebook.

Cine este Clotilde Armand

Clotilde Armand este manager, inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology si Ecole Centrale din Paris. E născută în Franța, dar trăiește în România alături de soțul său, un român pe care l-a cunoscut în timpul studiilor la MIT. Clotilde Armand este soția matematicianului român Sergiu Moroianu. Liderul Uniunii din partea căreia candidează Armand, Nicușor Dan, este de asemenea un matematician.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica