România este printre principalele ținte ale operațiunilor rusești hibride desfășurate în Europa, potrivit unui raport al Serviciului de Cercetare din cadrul Congresului Statelor Unite. Specialiștii atrag astfel atenția că acțiunile Kremlinului ar putea afecta profund stabilitatea, securitatea, infrastructura critică și interesele strategice ale României.
Cum urmărește Rusia să destabilizeze România
Potrivit raportului emis de Serviciul de Cercetare al Congresului Statelor Unite, operațiunile rușilor s-au intensificat atât ca număr, cât și ca gravitate, începând din 2022.
Autorii documentului spun că Moscova folosește aceste tactici pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina sau chiar pentru a destabiliza reacția Uniunii Europene.
Totodată, documentul arată că România este supusă mai multor forme de război hibrid, printre care se numără bruiajul GPS în Marea Neagră, atacurile cibernetice, tentativele de sabotaj, dar și ingerințele politice și campaniile de dezinformare.
O componentă importantă a demersurilor Rusiei este reprezentată de incidentele cu drone, menționează specialiștii americani.
Ce pregătește Rusia la granițele României
Mai mult, aceștia spun că Rusia poate afecta inclusiv dezvoltarea resurselor energetice off-shore, precum proiectul Neptun Deep.
În același timp, raportul Serviciului de Cercetare din Congresul SUA arată cu Moscova folosește războiul hibrid pentru a consuma resursele țărilor vizate și pentru a testa reacția acestora.
De asemenea, amercianii susțin că Rusia vrea să creeze un climat de incertitudine și anxietate în societatea românească, astfel încât cetățenii să-și piardă încrederea în NATO și în instituțiile Uniunii Europene.