Politica· 1 min citire

Peste o mie de membri ai PDL Hunedoara, la mitingul organizat de partid la Cluj-Napoca

Peste o mie de membri ai PDL Hunedoara, la mitingul organizat de partid la Cluj-Napoca

Peste o mie de membri ai PDL Hunedoara, la mitingul organizat de partid la Cluj-Napoca

Publicat20 mar. 2014, 12:05
SursăMediafax

Peste o mie de membri ai PDL Hunedoara vor participa la mitingul împotriva guvernării Ponta care va fi organizat de formațiune, sâmbătă, la Cluj-Napoca, filialele locale urmând să pună la dispoziția acestora microbuze pentru a ajunge la eveniment, susțin democrat-liberalii hunedoreni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de PDL Hunedoara, peste 1.000 de membri ai filialei vor participa la mitingul "Guvernul Ponta, marea minciună națională" de la Cluj-Napoca, "un miting împotriva guvernării Ponta, împotriva continuării actului de guvernare neperformant, împotriva noilor taxe care împovărează populația României".

Președintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, a afirmat că fiecare filială va pune la dispoziția membrilor microbuze pentru a ajunge la miting.

"România se află într-o stare de degradare continuă sub guvernarea mincinoasă în fruntea căreia se află Victor Ponta. S-a dovedit că, de la cel mai cinstit Guvern, până la reducem taxele și creștem nivelul de trai, toate s-au dovedit încă din primele zile a fi doar minciuni. În realitate, guvernarea actuală se remarcă doar prin jaf și incompetență, iar asta costă scump România și pe români", a declarat Dorin Gligor.

Mitingul PDL va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în Piața Lucian Blaga din Cluj-Napoca, iar la acțiune vor participa, printre alții, liderul partidului, Vasile Blaga, membrii BPN al PDL și europarlamentarii partidului.

La finalul mitingului va avea loc și un marș prin centrul municipiului, până în fața Prefecturii Cluj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica