Politica· 1 min citire

Orban: PNL este pregătit să-și asume răspunderea guvernării

Orban: PNL este pregătit să-și asume răspunderea guvernării

Orban: PNL este pregătit să-și asume răspunderea guvernării

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 sept. 2018, 20:02

PNL este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării, a declarat sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, președintele partidului, Ludovic Orban.

Întrebat dacă PNL ar accepta să preia guvernarea în cazul în care ar trece moțiunea de cenzură, Orban a răspuns că în situația în care nu ar fi posibile alegeri anticipate, PNL s-ar putea angaja în preluarea guvernării, cu obiectivul de a organiza alegeri cât mai repede, potrivit Agerpres.

"PNL este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării. Ceea ce ne dorim este să ajungem la guvernare prin alegeri. Actuala structură a Parlamentului este o structură care nu mai reflectă voința reală a cetățenilor. 80% dintre cetățeni nu mai suportă PSD și consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Din când în când, când se produc astfel de mutații profunde în opțiunile oamenilor sunt necesare alegeri anticipate. Dacă nu sunt posibile alegeri anticipate, sigur că în ultimă instanță ne putem angaja la a sigura guvernarea României, dar cu un obiectiv foarte clar de a organiza alegeri cât mai repede pentru că ai cu adevărat legitimitate atunci când te prezinți în fața cetățenilor și când cetățenii te votează pentru programul de guvernare cu care te prezinți", a declarat președintele PNL.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica