Social-democrații trebuie să decidă în Comitetul Executiv dacă sunt "cetățeni ai României" sau sunt "iobagi pe moșia lui Liviu Dragnea", a declarat, vineri, președintele PNL, Ludovic Orban.
"PSD trebuie să aleagă între Liviu Dragnea și România, între a fi fideli României sau a rămâne slugile lui Liviu Dragnea. Trebuie să aleagă între a face zid în jurul unui om condamnat o dată și care a mai fost condamnat o dată sau a servi interesul cetățeanului român care i-a trimis în Parlament. Poate Comitetul Executiv se va manifesta astăzi ca o sectă de sinucigași, ca o camoră care fac omerta și zid în jurul șefului lor, în schimb toți ceilalți parlamentari, atât ai PSD, cât și ai UDMR și ALDE, trebuie să înțeleagă că aruncă România în haos, strică imaginea României în plan internațional și că dau țara pe mâna unui individ care nu are altceva în cap decât să-și salveze pielea. Astăzi, PSD trebuie să decidă dacă sunt un partid democratic sau devin un front de salvare a lui Dragnea de pușcărie. Astăzi, PSD trebuie să ia decizia dacă sunt cetățeni ai României sau dacă sunt iobagi pe moșia lui Dragnea", a afrimat Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului.
Liderul liberalilor a mai precizat că social-democrații riscă să arunce România în haos dacă îl vor apăra pe Liviu Dragnea în urma condamnării de către Înalta Curte de Casație și Justiție.