"In februarie 2010, multi lideri de atunci ai partidului l-au cautat la biroul celebru din strada Atena nr 11 - cea mai frumoasa georgafie a vietii mele - pentru a-l convinge sa candideze si sa preia din nou partidul pe care l-a fondat.
Multi dintre ei il tradasera la congresul din aprilie 2005. L-am intrebat intr-o dupa-amiaza ce va face: va candida? Nu, mi-a raspuns. As pierde tot ce am castigat. Nu o sa uit toata viata privirea din acea zi spre Parcul Khalil Gibran si spre istorie.
Ion Iliescu a avut intotdeuana ceva sapiential, aproape supraomenesc si ceva profund uman - capacitatea de a fi alaturi de ceilalti si de a fi vocea lor. L-am iubit pentru umanitatea cu care a contrazis dezumanizarea, pentru loialitatea fata de Romania si bucuria genuina de a fi prietenul meu matur, un fel de locotenent Frank Slade, din Parfum de femeie, caruia ii voi fi intotdeuna recunoscator pentru ca m-a invatat cum sa-mi bata o inima de stanga, cum sa nu uit nu iti apartii tie, ci tarii, cum sa iubesc lumea care ma face sa fiu asa cum sunt; cum sa iubesc calatoriile pentru ca sunt drumuri spre tine insuti; cum sa nu dau niciodata din coate pentru a prinde un loc la masa puterii. Pentru ca uneori, ca om politic, inveti sa iubesti de la cei pentru care Romania a fost o prima si singura dragoste, asa cum a fost pentru Ion Iliescu.
Iubirea pentru Romania, dincolo de ura romanilor, nu e ceva la care muritorii se pricep. De aceea, Ion Iliescu e dincolo de orice nota ludica, nemuritor.
Am invatat de la dl. prestedinte ce inseamna rabdarea, demnitatea si curajul; ca politica este despre putere, dar si despre opozitie; ca forta nu iti vine din functi, ci din credibilitate si din autoritate. Daca ai ceva de spus lumii, mai devreme sau mai tarziu lumea va fi imblanzita, oricata propaganda sau cenzura se vor impotrivi", a transmis Ionut Vulpescu.
