Politica· 2 min citire

O nouă dezvăluire despre polițistul care a murit în coloana oficială. Ce s-a întâmplat în acea zi

O nouă dezvăluire despre polițistul care a murit în coloana oficială. Ce s-a întâmplat în acea zi

O nouă dezvăluire despre polițistul care a murit în coloana oficială. Ce s-a întâmplat în acea zi

Publicat23 oct. 2015, 19:50
Actualizat23 oct. 2015, 20:07

Polițistul Bogdan Gigină, care și-a pierdut viața după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, în timp ce se afla în dispozitivul care îl însoțea pe vicepremierul Gabriel Oprea, a făcut parte din trei coloane oficiale în ziua producerii accidentului, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, scrie Mediafax.

Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în cazul accidentului în urma căruia a murit polițistul Bogdan Gigină se fac cercetări într-un dosar deschis, pe 20 octombrie, de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru ucidere din culpă.

"Până în prezent, în cauză au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală precum: audierea unor martori, solicitarea unor înscrisuri și informații de la diferite instituții, ridicarea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere", se arată în documentul citat. Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că la Parchetul Capitalei au dat declarații, în calitate de martor, doi colegi ai lui Bogdan Gigină care erau în dispozitivul de însoțire a coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea. Aceștia au arătat, în declarațiile date, cum s-au derulat faptele în ziua accidentului.

Oficialul care merge în coloană și trebuie să fie însoțit cu echipaje ale Poliției Rutieră trebuie să trimită solicitare la Brigada Rutieră, care ajunge la Biroul însoțiri. De aici, cu privire la traseul și celelalte informații privind însoțirea coloanei oficiale se anunță șeful de coloană, care pune în aplicare măsurile dispuse în cadrul Biroului însoțiri, conform surselor citate.

Acestea au mai precizat că, în ziua accidentului, Bogdan Gigină a făcut parte din dispozitivul de însoțire pentru trei coloane oficiale.

Sursele citate au mai arătat că dosarul ar urma să fie preluat de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă anchetatorii vor stabili că există vinovăție în cauză.

"Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca unitate de parchet întâi sesizată, efectuează cercetări cu privire la toate aspectele privind accidentul rutier produs la data mai sus menționată, iar în situația în care vor rezulta indicii care să atragă o altă competență, se va proceda în conformitate cu dispozițiile legale incidente", se arată în comunicatul PICCJ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica