Politica· 3 min citire

Noul ministru al Sportului este un fost fotbalist din Liga a III-a

Noul ministru al Sportului este un fost fotbalist din Liga a III-a

Noul ministru al Sportului este un fost fotbalist din Liga a III-a

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 nov. 2018, 20:49

Senatorul de Vâlcea, Bogdan Constantin Matei, în vârstă de 38 de ani, este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului în locul Ioanei Bran.

Născut la 26 octombrie 1980, Matei este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Management în Sport din Sibiu și are un master în Managementul Organizațiilor Sportive.

Într-un interviu acordat pentru evenimentvalcean.ro în 206, Matei a afirmat că a început să joace fotbal de la 12 ani și a activat, în facultate, la echipa Universitatea Sibiu care juca atunci în Liga a III-a, iar apoi a devenit antrenor la grupele de copii.

Din 2005 și-a început activitatea didactică și a predat la mai multe unități de învățământ: Liceul Tehnologic Băile Govora, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Liceul Sanitar și la Școala Generală Anton Pann.

Matei este căsătorit din 2007, are un băiat de opt ani, fiind membru PSD din 2011.

A studiat la Grupul Școlar "Henri Coandă" din Râmnicu Vâlcea (1995-1999), apoi la Colegiul Universitar de Măiestrie Sportivă - Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu (1999-2002). Absolvent al Facultății de Educație fizică și Management în sport - Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu (2004). Master în Tehnologii Informatice Aplicate în Managementul Organizațiilor Sportive la Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu (2005-2007) și doctorand al Școlii Doctorale din cadrul Universității de Educație Fizică și Sport din București, potrivit site-ului www.senat.ro.

A fost profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea (2005-2013, 2015-2016), director adjunct la Școala Gimnazială "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea (septembrie 2013 - august 2016), inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea (iunie 2016 - decembrie 2016). Consilier județean din partea PSD Vâlcea (iunie 2016 - decembrie 2016).

A absolvit cursuri de didactica disciplinei educație fizică și sport (2007), managementul comunicării, calității, competențelor (2009), cursurile Școlii de vară - Centrul de formare profesională continuă - București (2009), atestat de formare continuă - Psihopedagogie specială - Universitatea București (2010).

Alte specializări: curs Formare - consiliere și orientare (2011); atestat instructor rugby, federația Română de Rugby (2011); curs de formare continuă rugby - TAG, International Rugby Board (2012); manager de proiect (2012); cursurile Școlii de vară (2012); "De la debut la succes" - Program național de mentorat de inițiere profesională a cadrelor didactice - Universitatea Politehnica din București (2013); curs de formare continuă PÎRLS - Institutul de Științe ale Educației (2013); curs formare manager de proiect (2014); curs formare continuă - Utilizarea instrumentelor on-line în educație (2014); curs formare antrenori rugby - Rugby Trust Development (2014); curs de formare continuă - Comunitatea on-line - mediu activ de învățare (2014); management educațional preuniversitar performant - Universitatea din Pitești (2015); Programare continuă - Școala Altfel, program personalizat (2015); curs de formare continuă - Utilizarea instrumentelor on-line în educație (2015).

A publicat numeroase articole în reviste și cărți de specialitate, a desfășurat o bogată activitate științifică.

A fost ales senator PSD în Circumscripția electorală nr.40 Vâlcea, la 11 decembrie 2016. Secretar în Comisia pentru constituționalitate (din ianuarie 2017), membru în Comisia economică, industrii și servicii (din septembrie 2018).

Secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Arabia Saudită (din aprilie 2017), membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Italia și în Grupul parlamentar de prietenie cu Irlanda (din aprilie 2017), precizează site-ul senat.ro.

Potrivit site-ului Senatului, Constantin Bogdan Matei a luat cuvântul de nouă ori în plen, a avut o sigură declarație politică și o singură interpelare. Ioana Bran ocupa funcția de ministru al Tineretului și Sportului din ianuarie 2018.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica