Moțiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România", inițiată de parlamentarii PNL și USR, a fost citită luni în plenul comun al Parlamentului, urmând ca dezbaterea și votul asupra acesteia să aibă loc miercuri, începând cu ora 12.00. De la eveniment au lipsit membrii Guvernului și premierul, așa cum se obișnuiește în astfel de situații, dar și președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Moțiunea de cenzură a fost citită, timp de aproximativ 20 de minute, de către prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, deputat al formațiunii. De la citirea moțiunii au lipsit membrii Guvernului și premierul Sorin Grindeanu, banca Executivului fiind goală. Ședința Parlamentului a fost condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților Petru Vlase (PSD).
Moțiunea de cenzură depusă de opoziție împotriva Guvernului Grindeanu va fi dezbătută și votată miercuri, de la ora 12.00, a anunțat, luni, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu conține o serie de critici dure la adresa coaliției PSD-ALDE, pe care PNL și USR o acuză de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale și a proiectului de lege privind grațierea.
”Renunțați la legalizarea furtului în România (...) Românii nu vor grațierea și salvarea politicienilor corupți. Legiferarea în folos propriu nu este o soluție pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept și să ne slăbească ca națiune. Vă somăm să renunțați la acțiunile împotriva respectării legii, să renunțați la a proteja și a atenta la viața, siguranța și viitorul românilor. Nu vă mai ascundeți în spatele unui vot pe care cetățenii vi l-au acordat cu bună credință și deschideți larg ochii pentru a vedea că nu guvernați o Românie minoritară a celor corupți”, se arată în textul moțiunii de cenzură.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seara că „lucrurile sunt cât se poate de clare”, iar moțiunea de cenzură a PNL și USR nu va trece deoarece PSD are majoritate în Parlament, iar el se bazează pe acest lucru.
Duminică, ziua în care Guvernul a aprobat OUG privind modificarea codurilor penale, au continuat protestele în toată țara. În Piața Victoriei din Capitală au protestat peste 280.000 de oameni, fiind cel mai mare număr de participanți de la debutul manifestațiilor, în timp ce alte 350.000 de persoane au ieșit să protesteze și în alte orașe din țară: La Cluj-Napoca au fost aproximativ 50.000 de manifestanți, la Sibiu și la Timișoara câte 40.000, iar la Iași peste 30.000.