Maia Sandu atacă din nou jumătate de Românie

Sigla AUR
Într-un interviu acordat unei televiziuni din Chișinău, doamna Maia Sandu a pretins că „venirea AUR la putere ar afecta cu siguranță relația Republicii Moldova cu România”.
Totodată, doamna Maia Sandu a afirmat că „i-a auzit de nenumărate ori pe reprezentanții AUR spunând că Republica Moldova nu trebuie ajutată (de România – n.n.)”.
Doamna Maia Sandu răstălmăcește
Președintele Republicii Moldova răstălmăcește poziția AUR referitoare la sprijinul acordat Republicii Moldova. Reprezentanții AUR și-au exprimat, pe bună dreptate, suspiciunile referitoare la integritatea regimului PAS/Maia Sandu și au cerut ca sprijinul României să fie acordat direct comunităților locale și cetățenilor din Republica Moldova, nicidecum să fie pus la dispoziția Guvernului de la Chișinău, pentru ca acesta să cheltuiască apoi banii României în mod discreționar, pe criterii politice și fără transparență.
A rămas de pomină cazul finanțării de către România a interconectării energetice cu Republica Moldova. Pe banii României, oamenii doamnei Maia Sandu au atribuit execuția lucrării unei firme indiene. Poate va explica doamna Maia Sandu din ce motiv România ar trebui să finanțeze o firmă indiană și ce legătură are acest lucru cu integrarea europeană a Republicii Moldova.
Doamna Maia Sandu a dovedit, deopotrivă, rea-credință și necunoașterea relațiilor internaționale atunci când a afirmat că „Republica Moldova nu ar avea mare ajutor nici în procesul de integrare europeană, pentru că nu cred că AUR, aflat la putere în România, ar avea autoritatea în Uniunea Europeană să ne susțină”, chiar dacă ar dori acest lucru.
Doamna Maia Sandu va integra Republica Moldova în UE în 2028! Ba nu, în 2030! Ba nu, în… 2036!
Doamna Maia Sandu face o mare confuzie. Care a fost rezultatul „european” de până acum al Republicii Moldova? Unde este „integrarea europeană din 2028”, cu care Maia Sandu și PAS și-au dus de nas alegătorii? Dar „integrarea din 2030”, ale cărei panouri și indicatoare au împânzit Republica Moldova? Cine mai vorbește astăzi despre ele?
Poate ne explică doamna Maia Sandu cum și-au manifestat așa-zisa autoritate prietenii săi politici de la București atunci când Republica Moldova a fost pusă la pachet cu Ucraina în procesul integrării europene și, ulterior, s-a decis că aceste state nu vor beneficia de o așa-zisă integrare accelerată.
Oficialii europeni au sugerat deja un interval de cel puțin zece ani, la capătul căruia, oricum, Ungaria va organiza un referendum privind integrarea europeană a Ucrainei, partenerul de integrare al Republicii Moldova.
Consecințele guvernării regimului Maia Sandu
La Chișinău circulă o glumă celebră despre regimul Sandu: „Dacă ar exista mai multă libertate a presei, parcă am fi în regimul Plahotniuc!”.
Nu doar condiția cetățenilor Republicii Moldova este afectată, ci și relația cu România, dincolo de lozinci goale. Considerăm că relația bilaterală dintre România și Republica Moldova este grav afectată de activitatea doamnei Maia Sandu și a regimului PAS, care au ales să politizeze această relație, în primul rând prin amestecul grosolan în procesul electoral din România.
Rezultatele politicii greșite promovate de doamna Maia Sandu sunt următoarele:
Reunirea este persiflată, minimalizată și folosită doar ca mijloc de șantaj la adresa Bruxellesului.
Domnul George Simion, președintele AUR și liderul celui mai mare partid din România, are interdicție de intrare în Republica Moldova.
Refuzul Chișinăului de a accepta proiectul AUR numit „Fondul Moldova”, cel mai coerent și eficient instrument de investiții românești peste Prut. Investiții transparente, corecte, benefice ambelor maluri și care – atenție! – nu pot fi deturnate, furate sau instrumentalizate politic de regimurile aflate vremelnic la putere, fie la București, fie la Chișinău.
Ca rezultat al sabotajului PAS, partidul doamnei Maia Sandu, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova nu funcționează.
Ca rezultat al amestecului grosolan în alegerile din România, perceput de milioane de alegători ca un atac la adresa dreptului lor constituțional, a scăzut dramatic în sondaje susținerea românilor pentru finanțarea Republicii Moldova și chiar pentru Unire. A apărut fenomenul respingerii a tot ceea ce vine de peste Prut, fapt care nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie.
AUR face apel la președintele Republicii Moldova și la partidul său să revină la rațiune și să contribuie la normalizarea și depolitizarea relației cu România.
Doamna Sandu nu trebuie să uite un lucru atunci când batjocorește și umilește jumătate de Românie. Dacă nu respectă electoratul AUR, să nu uite măcar că acest electorat este, la rândul său, consumator de produse din Republica Moldova pe piața românească, cea mai mare piață de export a Republicii Moldova și cea care susține economia fragilă a acesteia.
S-ar putea ca, sătul de jignirile și umilințele doamnei Maia Sandu, să nu mai fie…
Doamna Maia Sandu uită iarăși de Reunire
AUR este un partid respectat în Europa, fiind membru al celui de-al treilea grup politic din Parlamentul European, „Conservatorii și Reformiștii Europeni”, unde domnul George Simion a fost ales recent vicepreședinte, ocupând cea mai înaltă funcție politică deținută în prezent de un politician român în cadrul acestui grup.
Proiectul nostru pentru Republica Moldova este Reunirea. Când AUR va ajunge la guvernare, vom pune pe masa oficialilor de la Chișinău un plan de reunificare, cu termene clare, costuri asumate și responsabilități echilibrat împărțite.
Acesta nu este un plan de rezervă. Pentru noi, este singurul plan. Și singurul care îi poate scoate pe cetățenii Republicii Moldova din capcana promisiunilor repetate privind integrarea europeană, promisiuni care li se servesc de decenii.
AUR înseamnă Reunire. Și punct.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026
Citește și
- 14:16Deputat PSD, atac nemilos la Siegfried Mureșan: „ Ridică multe semne de întrebare”
- 13:55PSD acuză PNL, USR și UDMR că blochează formarea Guvernului: „Aceasta este sabotaj și rea-voință”
- 13:47Nicușor Dan anunță că Summitul Flancului Estic va avea loc la București: „Țara noastră joacă un rol activ”
- 12:53Nicușor Dan a convocat CSAT pentru luni. Deciziile importante aflate pe ordinea de zi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























