Dan Dungaciu (AUR): România achită note de plată paralele către NATO, SUA, UE și Ucraina fără garanții clare
Foto/Arhivă
Dan Dungaciu atrage atenția că România nu găzduiește baze militare permanente NATO sau americane, ci doar o prezență militară rotațională. Deși statul român investește masiv în extinderea infrastructurii militare, persistă o necunoscută majoră privind trupele care le vor ocupa pe termen lung.
Climatul actual de insecuritate europeană afectează direct România, aflată la granița estică a NATO și a Uniunii Europene, iar absența unei strategii politice coerente poate amplifica vulnerabilitățile țării, afirmă Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al AUR.
Potrivit acestuia, lipsa unor decizii ferme în politica externă și de apărare riscă să genereze probleme atât în plan financiar, cât și strategic.
Dan Dungaciu atrage atenția asupra dificultății de a concilia proiectele europene de apărare cu dependența României de sprijinul militar american, în absența unei poziții asumate de autoritățile de la București.
În opinia sa, autoritățile române nu au clarificat suficient modul în care vor fi apărate interesele naționale în noul context geopolitic.
Cheltuieli de apărare pe mai multe direcții
Un alt aspect semnalat de Dan Dungaciu este presiunea financiară pe care ar putea să o genereze angajamentele asumate simultan de România în domeniul securității. Acesta indică finanțarea parteneriatului cu Statele Unite, contribuțiile pentru apărarea colectivă în cadrul NATO, programele europene de înarmare și sprijinul acordat Ucrainei drept direcții care necesită o prioritizare clară.
Acesta avertizează că, în lipsa unei negocieri ferme și a unor priorități transparente, efortul financiar ar putea deveni dificil de susținut.
Incertitudini privind prezența militară în România
Prim-vicepreședintele AUR ridică și problema prezenței militare pe termen lung pe teritoriul României, în contextul investițiilor în infrastructura de apărare și al cooperării cu aliații.
Dungaciu consideră că dialogul cu partenerii americani trebuie intensificat, iar proiectele europene de apărare trebuie analizate în raport cu nevoile imediate de securitate ale României.
În opinia sa, România trebuie să își stabilească rapid prioritățile strategice și să își consolideze dialogul cu partenerii internaționali.
Însecuritatea crește nu doar în România, ci la nivel european. În România, lucrurile sunt mai dramatice pentru că este un stat de frontieră, iar această situație se vede și mai pregnant.
România se află prinsă între tensiunea de a-și asuma discursul doamnei von der Leyen despre starea Uniunii — în care domnia sa vorbea despre o zonă de securitate construită de către statele europene plus Canada, Norvegia, Ucraina, Marea Britanie, Franța etc. — și, pe de altă parte, nevoia stringentă de a avea prezența americană în țara noastră.
Această lipsă de decizie politică face ca toate aceste discuții să fie complet incoerente.
Nici fostul premier — deși cel mai mare contract pe care firma sa l-a primit vreodată a fost pe calea NATO — nu a făcut nimic să clarifice lucrurile în tot acest timp.
Nu au fost clarificate, dar nici în actualul program de guvernare al posibilei viitoare guvernări nu este clarificată această direcție strategică.
Practic, toată această ambiguitate vine dintr-o lipsă de decizie politică. Cum își apără România, ca stat național, interesele și în ce mecanism trebuie să se încadreze?
Noi știam până acum câțiva ani că era vorba despre NATO și despre balanța strategică cu America. Acum este vorba despre o armată europeană, despre programe europene de înarmare pentru care noi plătim, precum și despre Ucraina, pe care o susținem.
În această logică de ambiguitate, statul român decide practic să plătească pe mai multe circuite: direct către americani pentru a rămâne pe teritoriul nostru, către NATO, către armata europeană — prin programele din banii noștri — și către Ucraina, pe linie directă sau prin bugetul european, pe lângă alte cheltuieli care vor mai urma.
Practic, securitatea națională a României are mai multe circuite bugetare despre care încă nu vorbește nimeni.
Dacă această indecizie politică a unor oameni incapabili să dialogheze și să transmită mesaje clare și coerente — nu doar către români, ceea ce este fundamental, ci și către instanțele internaționale — va continua, România va intra inevitabil în colaps: într-un colaps financiar și într-un colaps de securitate din care nu va putea fi salvată.
În al doilea rând, noi nu avem nicio bază militară permanentă. Noi nu avem o bază NATO sau o bază americană proprie, ci avem doar o prezență militară care nu este permanentă, ci rotațională. Noi construim o bază, dar încă nu știm cine o va popula.
În acest moment, nu avem nicio discuție substanțială cu partea americană, iar în privința părții europene ne punem speranțele în proiecte viitoare.
Proiectul armatei europene există teoretic de mai bine de 10 ani.
Din acest punct de vedere, trebuie să luăm o decizie politică fermă, pentru că principala victimă a acestei ambiguități este chiar securitatea României, aflată în cea mai nesigură zonă din ultimii zeci de ani.”
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News
