Sanatate· 3 min citire

Boala care te poate lăsa fără dinți. Unde găsești în București o clinică de parodontologie?

Foto: drserban.ro

Foto: drserban.ro

Scris de Catalina Anghel Publicat: 16 oct. 2026, 17:12

Peste un miliard de persoane suferă de boală parodontală în formă severă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (*). Această afecțiune evoluează în tăcere și poate duce în cele din urmă la pierderea dinților. Primele semne ale parodontozei, de ce nu ar trebui ignorată sângerarea gingivală și unde găsim în București o clinică de parodontologie sunt detaliate în rândurile ce urmează.

Boala care te poate lăsa fără dinți, chiar dacă nu ai carii. Semnele pe care nu trebuie să le ignori

Parodontoza este legată de simptome precum sângerările gingivale, retragerea gingiilor și în final mobilitatea dentară, care rezultă în pierderea dinților. Semnele timpurii ale bolii în fază incipientă se referă adesea la gingivită. La orice control de rutină, medicul stomatolog poate distinge ce nu este în regulă. Simptome precum sângerarea gingivală, mai ales după periaj sau în timpul mesei, fără să fi fost agresată în vreun fel gingia, precum și aspectul vizibil inflamat al gingiilor sau pierderea culorii roz-pal pot fi semnale de alarmă.

Simptome asociate:

-       respirație urât mirositoare (halenă) persistentă sau gust neplăcut în gură,

-       depuneri vizibile de tartru la baza dinților.

În fază avansată, parodontoza este cu greu ignorată, având în vedere semnele tipice:

-       retracția gingivală: gingiile se retrag și lasă rădăcinile dinților la vedere (dinții par mai lungi);

-       sensibilitate dentară la rece, cald sau dulce;

-       spații adânci care se formează între dinte și gingie, unde se adună bacteriile;

-       mobilitate dentară;

-       migrarea dinților;

-       durere sau disconfort în timpul mestecării (masticație);

-       infecții la nivelul gingiilor.

clinica dentara dr serban

Există clinici specializate în a rezolva acest tip de problemă dentară?

Pentru cei care caută o clinica de parodontologie Bucuresti, clinica Dr. Șerban din Sector 1 reprezintă una dintre opțiunile disponibile. Tratamentul parodontal urmărește controlul inflamației, limitarea progresiei bolii și, atunci când condițiile clinice permit, menținerea dinților naturali. În funcție de severitatea bolii, medicul poate recomanda tratamente nechirurgicale, precum instrumentarea subgingivală, sau, în anumite situații, intervenții chirurgicale parodontale. Alegerea procedurilor depinde de evaluarea clinică și de răspunsul pacientului la tratament.

În cadrul clinicii menționate sunt disponibile și servicii de estetică dentară, pentru pacienții interesați de fatete dentare sector 1. Disponibilitatea serviciilor din cadrul acestei clinici și alte detalii de interes, precum programările și cum pot fi efectuate, sunt informații listate în pagina oficială a clinicii.

Întrebări frecvente

  1. Pot fi coroanele dentare și implanturile dentare afectate de parodontoză?

În mod direct, coroanele dentare nu ar putea fi afectate de parodontoză sau cel puțin nu în modul în care este un dinte natural afectat de această boală. Însă, gingiile și osul care susțin dinții naturali pe care sunt fixate coroanele dentare pot fi afectate. În timp, boala poate compromite stabilitatea acestor dinți și, implicit, a lucrărilor protetice.

În cazul implanturilor dentare, poate apărea o afecțiune numită periimplantită, inflamația țesuturilor din jurul implantului și pierderea progresivă a osului de susținere. Monitorizarea periodică este importantă.

  1. Ce diferență există între parodontoză și parodontită?

În limbajul obișnuit, termenii „parodontoză” și „parodontită” sunt utilizați frecvent pentru aceeași afecțiune. Parodontită este însă termenul medical actual, care descrie boala inflamatorie ce afectează țesuturile de susținere ale dinților, inclusiv gingiile și osul alveolar.

Termenul „parodontoză” este unul tradițional, folosit în special în limbajul popular.

  1. Dacă ai parodontoză ai dureri dentare?

Da, în unele cazuri pacienții experimentează sensibilitatea dentară.

Notă de final

O boală care evoluează lent, în tăcere și care poate face ca și pacienții cu dinți albi, imaculați, aparent neafectați de carii, să cadă - aceasta este parodontoza. Controalele stomatologice periodice sunt importante pentru depistarea timpurie a bolii.

*Sursă: www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/oral-health

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate