Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a declarat, marți, că Rusia a violat nu numai suveranitatea Ucrainei, ci și principiul fundamental din secolul XX potorivit căruia granițele nu pot fi schimbate cu forța, el adăugând: "Condamnăm acțiunile Rusiei în Crimeea".
El a făcut declarația la Baza 90 Otopeni, imediat după sosireal a București. Potrivit lui Biden, agresiunea din Crimeea "ne reamintește de ce avem nevoie de NATO".
"Rusia a violat nu numai suveranitatea Ucrainei, dar și principiul fundamental din secolul XX. Granițele Europei nu trebuie schimbate cu forța. Condamnăm acțiunile Rusiei în Crimeea", a spus Biden.
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a ajuns, marți după-amiază, la București, la bordul Air Force 2, împreună cu soția sa, pentru o vizită oficială de două zile, în care se va întâlni cu președintele Băsescu, cu premierul Ponta și cu societatea civilă, tema centrală fiind situația regională.
Biden declara, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că sprijinul României va avea un rol cheie în efortul conducerii Ucrainei de refacere a stabilității acestei țări, el subliniind și că SUA colaborează cu statele din regiune pentru a reduce dependența energetică de Rusia.