Numirea celui mai controversat judecător de la Curtea Constituțională a fost tranșată chiar de magistrații CCR. Aceștia au respins contestația privind numirea ca judecător a fostului jandarm Mihai Busuioc, invocând faptul că acesta are, de fapt, pregătirea solicitată de fișa postului. La audierile din Parlament, Busuioc și-a citit CV-ul de pe foaie.
Potrivit jurnalistului Realitatea Plus Ionela Arcanu, toți cei 9 judecători ai Curții Constituționale au considerat că Mihai Busuioc întrunește toate cerințele necesare acestui post, deși numeroși profesioniști din domeniul magistraturii au indicat faptul că acesta nu-ar avea pregătirea necesară.
Avocatul Toni Neacsu (ex-CSM) lansează un atac devastator: Cu Mihai Busuioc la CCR, PSD depășește linia roșie a abjecției politice
De altfel prin acest vot, Busuioc nu doar că a primit un fotoliu în Curtea Constituțională, dar conform algoritmului politic are și șansa să o conducă, luându-i locul lui Marian Enache. Aceasta își încheie mandatul și ar putea primi o bonificație de 180.000 de euro. Alți 2 judecători ale căror mandate se încheie ar putea primi, fiecare, aceeași sumă.
Anterior, Busuioc a ocupat postul de președinte al Curții de Conturi.
Mihai Busuioc, validat de Parlament pentru funcția de șef al Curții de Conturi
Curtea Constituțională a României este compusă din nouă judecători numiți pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de președintele României.
Mandatele a trei judecători constituționali – Attila Varga, Marian Enache (președintele interimar CCR) și Livia Stanciu – expiră în 13 iulie. Camera Deputaților, Senatul și Președinția trebuie să facă alte trei noi propuneri.