Iohannis, desființat de o importantă susținătoare. Ce spune despre primul an de mandat al acestuia

"Pentru că timpurile pe care le trăim sunt extrem de complicate și ele nu mai au răbdare cu președintele.

În chestiunea refugiaților, considerată pe bună dreptate primul mare test de politică externă al președintelui, în opinia mea Klaus Iohannis a căzut, cum s-ar zice, între scaune.

În plan extern a reușit marea contraperformanță de a se plasa în banca nu numai minoritară, ci și nefrecventabilă a controversaților Orban și Fico.

După ce am mers orbește până la capăt împotriva cotelor obligatorii, chiar știind că vom fi perdanți, mai ales după fandarea previzibilă a Poloniei (țară care ar trebui să ne fie un exemplu de inteligență și pragmatism), că ne place sau nu, facem parte dintre destinatarii avertismentului fără precedent al președintelui Hollande: "Țările care nu împărtășesc valorile noastre, care nu vor să respecte aceste principii, trebuie să înceapă să își adreseze întrebări despre locurile lor în Uniunea Europeană".

Asta nu mi se pare o dovadă de consecvență principială, ci una de profundă inadecvare la realitățile și provocările lumii contemporane care forțează o redesenare a UE, proces din care suntem pe cale să ne autoexcludem.

În plan intern, prin refuzul cotelor obligatorii și, mai ales, prin cramponarea de numărul fix 1.785, președintele a dat satisfacție și chiar a încurajat un electorat naționalist, care, mă tem, nu înțelege mare lucru din ceea ce înseamnă, de fapt, construcția europeană și mizele viitorului.

Dar pe termen lung președintele nu are cum să mențină mulțumit acest electorat. Deja s-a văzut acest lucru atunci când a acceptat fără crâcnire 4.200 de refugiați, pe care ne spune că îi putem gestiona cu ușurință.

A fost un început de redresare în extremis, salutară în față electoratului proeuropean și a partenerilor externi.

Dar pentru electoratul naționalist pe care l-a încurajat inițial prin poziția sa, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de slăbiciune, de neputință chiar, foarte păgubos, și, chiar mai grav, a amplificat reacția antieuropeană, transmițând explicit sentimentul că am fost forțați împotriva voinței noastre.

Și după ce l-a încălzit bine, dl. Iohannis îi livrează acest electorat pachet cu fundița tocmai lui Traian Băsescu care, eliberat de presiunea mandatului, își permite acum să joace rolul unui Tarzan politic, nu numai captând naționaliștii, ci și cultivând nostalgia după un președinte care, neîncălecat de străini, sparge norii pentru demnitatea României.

Sparge pe naiba! Și când era în mandat, după cum mi-au relatat mai mulți oameni din anturajul lui, Traian Băsescu mai avea porniri din acestea de Tarzan contemporan, până îi sună un telefon roșu pe birou și se calma brusc.

Dar acum, când nu mai sună telefonul, e simplu să o iei nestingherit din liană în liană de răsună junglă politică. Poate între două strigăte de lupta anti-europeană, dl. Băsescu s-o gândi ce s-ar fi ales de România în vara lui 2012 fără intervenția unei Europe împotriva căreia acum vituperează.

Dar în plan intern nu numai Traian Băsescu este beneficiarul inabilității lui Klaus Iohannis. Profită din plin și Victor Ponta care a prins din nou glas și, simțind momentul prost al președintelui, trage cu toate armele, de la ironie, la acuzații grave de manipulare a Justiției.

Ceea ce proiectează Victor Ponta este un președinte care degeabă se duce la Bruxelles ca tot nu rezolvă nimic, care nu face nimic în afară de a se baga în seamă, că treaba e oricum la Guvern.

Victor Ponta profită de slabă înțelegere a împărțirii atribuțiilor, potrivit căreia chestiunea refugiaților era în primul rând o responsabilitate a Guvernului care, de altfel, a și fost reprezentat la JAI de ministrul Oprea, nu de vreun consilier prezidențial.

Dacă România a jucat prost, premierul nu este cu nimic mai scutit de răspundere, dar în condițiile comunicării deficitare a președintelui este foarte ușor pentru Victor Ponta să arunce în curtea Cotrocenilor toate consecințele.

Și peste toate mai vine și problema premierului urmărit penal care pare de neclintit.

Unii vor spune că președintele nu putea face mai mult și, cât timp Gabriel Oprea își da acum interesul național pe față, acolo trebuie căutată răspunderea pentru situația penibilă și umilitoare pentru România.

Dar acestea sunt subtilități. Ceea ce mă tem că vede mare parte din popor este un președinte neputincios, din ce în ce mai retras într-o poziție decorativă, decuplat de electorat și așteptările lui, adică, îmi pare rău să o spun, un președinte irelevant.

Ceea ce cred că președintele ar trebui să înțeleagă și să accepte rapid este însăși postura sa de lider. Asta înseamnă să păstreze legătură permanentă și profundă cu electoratul, iar în baza ei să tracteze România într-o direcție benefică, uneori chiar împotriva înțelegerii limitate a poporului, care are însă nevoie să vadă și să simtă în președinte un autentic conducător, pe care să-l iubească, să-l urască, dar la care să se raporteze.

Irelevantă este însă cu siguranță doar o cale spre dezastru. Și acesta este marele pericol care-l paște pe președinte" - scrie Ioana Ene Dogioiu, Ziare.com.