Scopul declarat al firmei Petro Active Investments este de a obliga Guvernul, în justiție, să pună în aplicare decizia definitivă a ICCJ din 2019 prin care trebuie să respecte contractul de privatizare a Petrom din 2003 și să le vândă salariaților din perioada 1997 – 2004 acțiuni la prețul la care a cumpărat atunci grupul austriac OMV, de 0,2165 lei/titlu, în limita totală a 8% din capitalul social.
Astfel, Petro Active Investments le-a propus foștilor salariați să semneze contracte de asociere în participație și de cesiune, prin care să îi cedeze drepturile de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la stat la preț redus, în schimbul a 50% din profitul viitor înregistrat din vânzarea acestor acțiuni. Potrivit calculelor făcute de Profit.ro, suma totală ar fi de 16.000 de lei, din care fostul angajat Petrom ar lua 8.000.
MAREA MIZĂ SUNT PENALITĂȚILE: 30% DEȚINĂTORUL DREPTURILOR LITIGIOASE, 70% FIRMA
Marea miză a afaceri nu par să fie, însă, banii pe acțiuni, ci penalizările de întârziere care se aplică din 2019, de când statul refuză să pună în practică decizia definitivă a instanțelor. Potrivit președintelui CA, Elisie Crăciun, ar fi vorba de 1.000 de lei pe zi, pentru fiecare deținător de acțiuni sau o valoarea totală a penalităților de circa 6 MILIARDE DE EURO, care se împarte la 23.000 de acționari, adică 261.000 de euro de persoană.
Din acești bani, cel care și-a cesionat acțiunie ar urma să primească 30% din sumă, aproximativ 78.000 de euro, iar firma Petro Active, 70%. Chiar și așa, a explicat reprezentantul firmei, este mai bine decât nimic.
"Când am încheiat aceste contracte (2021-2022 - N.R.) riscurile erau foarte mari, iar în afară de cei 8.000 de oameni pe care noi îi reprezentăm, restul de 15.000 de oameni nu vor ajunge să vadă nimic din penalitățile astea, pentru că dreptul de a mai solicita aceste restanțe s-a prescris pe 8 iulie 2022 și pentru că nu au avut bani să facă executările corecte, să acopere toate căile legale posibile, pentru că guvernul fuge din gaură în gaură, încercând să scape de aceste plăți", a explicat fostul ginere al lui Mugur Isărescu, în exclusivitate la Realitatea Plus.
Elisie Crăciun este de părere că statul și instituțiile care gestionează direct urmările contractului de privatizare a Petrom au ajuns în acest blocaj și acumulează zilnic penalități de ordinul milioanelor de euro pentru că nimeni nu vrea să-și asume reponsabilitatea.
CRĂCIUN: NU SUNT GINERELE LUI MUGUR ISĂRESCU. AM FOST. LA UMBRA MARILOR ȘTEJARI NU CREȘTE IARBA