Primarii a două comune din județul Bihor sunt cercetați penal după ce ar fi obținut fonduri de la Ministerul Dezvoltării pe baza unor documente contrafăcute, pentru proiecte de alimentare cu apă, respectiv îmbunătățire a drumurilor.
Primarii comunelor bihorene Brusturi și Spinuș sunt cercetați penal pentru obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, după ce, în 2019, ar fi trimis Ministerului Dezvoltării documente contrafăcute, puse la dispoziție de reprezentantul unei firme, pentru un proiect privind alimentarea cu apă, respectiv unul de îmbunătățire a drumurilor. În baza actelor false, ministerul a decontat circa 4,3 milioane de lei, respectiv 3,1 milioane de lei.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au transmis, luni, că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații B.L. primar al comunei Brusturi, județul Bihor, pentru obținere ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, F.A., primar al comunei Spinuș, județul Bihor, pentru obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, și M.G., reprezentantul legal al unei societăți comerciale, pentru două fapte de complicitate la obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit procurorilor, în aprilie 2019, primarul din Brusturi, Livia Bârlău, a utilizat, în contextul executării unui proiect privind alimentarea cu apă a comunei, documente false în fața finanțatorului, în sensul că a transmis la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o autorizație de construcție contrafăcută, care i-a fost pusă la dispoziție de către inculpatul M.G., pentru a obține pe nedrept fonduri guvernamentale. În baza acelei autorizații de construcție false, Ministerul a decontat către UAT Brusturi, în cursul anului 2019, în trei tranșe, suma totală de 4.383.983 lei, care ulterior a fost virată în contul executantului lucrării.
Tot atunci, Alexandru Fonai, primar al comunei Spinuș, a utilizat, în contextul realizării unui proiect pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere, documente false în fața finanțatorului, în sensul că a transmis la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o autorizație de construcție contrafăcută, care i-a fost pusă la dispoziție de către inculpatul M.G., pentru a obține pe nedrept fonduri guvernamentale. Similar, în baza acelei autorizații de construcție false, Ministerul a decontat către UAT Spinuș în cursul anului 2019, în două tranșe, suma totală de 3.104.479 lei, care ulterior a fost virată în contul executantului lucrării.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor continuă cercetările.