Politica· 2 min citire

Deputat PNL, după ce Gabriel Vlase a fost propus la șefia SIE: "Era previzibilă numirea"

Deputat PNL, după ce Gabriel Vlase a fost propus la șefia SIE: "Era previzibilă numirea"

Deputat PNL, după ce Gabriel Vlase a fost propus la șefia SIE: "Era previzibilă numirea"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iun. 2018, 14:10

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi, membru în Comisia pentru apărare, a declarat joi, după ce președintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru funcția de director SIE, că această propunere era previzibilă, atât timp cât coaliția PSD-ALDE au majoritatea pentru a valida nominalizarea.

"Există cutuma unui echilibru între conducerile civile ale serviciilor. În plus, majoritatea PSD-ALDE nu ar fi votat o altă variantă. Deci era cumva de așteptat această nominalizare din partea președintelui. Provocările în domeniul siguranței internaționale sunt tot mai presante. Dincolo de diferențele politice uneori contondente între noi, Vlase are experiență in comisiile pentru apărare și SIE. Atâta timp cât doar PSD-ALDE au majoritatea pentru a valida nominalizarea, numirea lui Vlase era cumva previzibilă. Atâta timp cât propunerea nu putea viza decat un om susținut de majoritatea parlamentară, nu existau decât două-trei persoane cu CV pe această zonă, iar președintele a avut acces la informații despre fiecare în parte", a susținut, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Raețchi.

Klaus Iohannis îl nominalizează în funcția de director SIE pe Gabriel Vlase, transmite Administrația Prezidențială. "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituția României, o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", se arată în comunicatul transmis de Adminstrația Prezidențială.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații. Postul de director al SIE a fost vacant, după demisia de anul trecut a lui Mihai Ungureanu. La acest moment, SIE este condus interimar de generalul cu patru stele Silviu Predoiu, director adjunct și șef al operațiunilor Serviciului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica