Coronavirus - România: 19517 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Dan Șova, în lacrimi după vot

Thursday, 03 December 2015, 11:51 Sursă: REALITATEA.NET

Senatorii au votat, joi, cererea de arestare pe numele fostului ministru al Transporturilor Dan Şova. Social-democratul este acuzat de DNA de trafic de influenţă. Este pentru a treia oară când Şova ajunge la mâna senatorilor. Până acum, a scăpat cu ajutorul mirului şi al colegilor care au sfidat cererile DNA. "În dosar nu există probe, ci doar un denunţ", le-a spus Dan Şova colegilor săi cărora, de data aceasta, nu le-a mai cerut să voteze împotriva solicitării procurorilor. Potrivit numărătorii Realitatea TV, 95 de senatori au votat "pentru" arestarea preventivă, 30 "împotrivă".

Înaintea începerii votului, Dan Șova a susținut un discurs de la tribuna Senatului în care și-a susținut nevinovația și a criticat atât cererea de arestare pe numele său, cât și propunerea privind eliminarea imunității parlamentare:

"Sunt, pentru a treia oară, anul acesta, la un vot de ridicare a imunității. Cred că încep sa ma apropii de recorduri nedorite. Pentru ca sunt in aceasta situatie simt nevoia sa va aduc la cunostinta cateva date si sa si spun cateva lucruri pe care le consider importante: s-a prezentat in fata dvs un dosar de 3.000 de file. Acest dosar se refera la 2 infractiuni, la un abuz in serviciu și la un trafic de influenta. Imi asum, din cele 3.000 de file, referitoare la mine sunt 60 de pagini. Si este verificabil. Cele 60 de pagini nu sunt de probe, ci sunt un denunt si ordonantele procurorului.

Înafară de denunț, nu există nicio probă. Cum s-a desfășurat totul, vă spun foarte sincer: cred că este o chestiune pe care o poate confirma oricine: cineva a făcut un denunț pe 9 octombrie, nu am știut nimic. S-au facut cele 3.000 de file, pe 19 noiembrie am fost adus cu mandat la DNA, desi ma aflam sub control judiciar. În 30 de minute am fost declarat suspect, inculpat și în urmatoarele 30 de minute mi s-a cerut arestarea.

Cred că este important pentru plen să știe, pentru ca discutăm de echilibrul puterilor in stat, ca pentru niciuna din acuzațiile pentru care mi s-a cerut arestarea în februarie nu am fost trimis în judecată.

Este o modă să vorbim despre renunțarea la imunitate. Simpla discuție despre renunțarea la imunitate ne face de râs. Imunitatea parlamentară nu inseamnă imunitate juridica (...)  Ce ma îngrijorează la cei care vorbesc despre renunțarea la imunitate că dacă mâine un judecător va face o greșeală, vor discuta și despre renunțarea la imovabilitate.

Eu am primit dosarul ieri de la DNA. Presupun ca nu a plecat dosarul de la Comisia juridica catre presa, presupun eu. Mai este un aspect la care tin sa subliniez: una e sa ai transparenta de a spune ca il acuzam pe Sova de trafic de influenta, e dreptul procurorului, si alta e ca in documentul pe care il trimiti catre Senat, și ajunge la presă, sa scrii despre un om despre care ai o bănuială toate lucrurile rele despre el. Cred că este o lectură interesanta sa citiți ultimele trei pagini din cereaa de arestare de acum și cea de februarie, înafară de faptul că e copy-paste, pentru că am văzut că ne place copy-paste-ul la toți".

Comisia juridică a Senatului a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD Dan Șova.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Alte articole din: POLITICĂ
Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ