ExclusivPolitica· 3 min citire

Cozmin Gușă: „Arestarea lui Sorin Oprescu este încă o lovitură pentru Victor Ponta”

Cozmin Gușă: „Arestarea lui Sorin Oprescu este încă o lovitură pentru Victor Ponta”

Cozmin Gușă: „Arestarea lui Sorin Oprescu este încă o lovitură pentru Victor Ponta”

Publicat6 sept. 2015, 10:32
Actualizat7 sept. 2015, 12:56

Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat la Realitatea TV că „arestarea lui Sorin Oprescu este încă o lovitură pentru Victor Ponta”.

„Din punct de vedere politic, lovitura cea mai mare o încasează Victor Ponta. În plan politic este o lovitură pentru PSD”, a comentat Cozmin Gușă, adăugând că „nimeni nu s-a îndoit că Sorin Oprescu a făcut politica PSD la primărie”, iar că „Sorin Oprescu a fost protejatul lui Victor Ponta”.

În ceea ce privește explicația pe care avocații primarului Capitalei au oferit-o în această dimineață, aceea că cei 25.000 de euro primiți de Oprescu ar fi reprezentat, de fapt, un împrumut pentru plata unor taxe, Cozmin Gușă a catalogat-o ca fiind doar „o glumă proastă de duminică dimineața”.

„Se va ajunge la multe alte relații față de această sumă și această situație. Asta e ce au putut să facă avocații de dimineață... să vină cu o explicație pe care nici copiii nu ar putea să o creadă”, a afirmat el. „Treaba cu 25.000 de euro mulți o vor considera o glumă. Nimeni nu crede că Sorin Oprescu ar fi luat mită doar la acest nivel. (...) Nu s-a discutat încă despre anvergura șpăgilor de la Primăria Generală a Capitalei”, a continuat consultantul politic.

Totodată, Gușă a declarat că „arestarea primarului general al Capitalei ar trebuie să fie un lucru extraordinar de special numai datorită faptului că s-a vorbit despre acest lucru de foarte mult timp”.

El a mai amintit că integritatea lui Oprescu a fost pusă la îndoială încă din anul 2008, când acesta din urmă a fost contracandidatul său la Primăria Generală a Capitalei.

„Îmi pare rău să constat că am avut dreptate. În 2008, când am fost contracandidatul lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, am avertizat că efectul va însemna o devalizare a bugetului Bucureștiului. Din păcate s-a confirmat. De acest lucru sunt responsabili oamenii politici, care nu au găsit ceva mai bun de făcut decât să îl recomande. Bucureștenii, în naivitatea lor, au crezut că om care ia șpagă ca medic poate fi bun ca primar… (..) Ce trebuie să conștientizeze fiecare este că acești oameni oameni sunt fie expresia votului pe care bucureștenii l-au dat, fie a faptului că lumea nu mai dorește să meargă la vot”, a mai spus Gușă.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunțători.

Procurorii DNA fac, duminică, percheziții în mai multe locuri din București și județele Bacău, Călărași și Ilfov, inclusiv la Primăria Capitalei, Administrația Cimitirelor și la Centrul Cultural "Palatele Brâncovenești", în dosarul în care a fost reținut primarul Sorin Oprescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica