Atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Mehedinți au fost preluate, vineri, de vicepreședintele CJ Aladin Georgescu (PSD), în urma voturilor consilierilor în cadrul unei ședințe de îndată convocată după suspendarea din funcție a lui Adrian Duicu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Consilierii județeni s-au întrunit, vineri după-amiază, în ședință de îndată, la câteva ore după ce prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a emis ordinul de suspendare din funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți a lui Adrian Duicu.
Ședința a fost convocată de vicepreședintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.
"Propunem Consiliului Județean să ia act și să constate, prin hotărâre, suspendarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean Mehedinți al lui Adrian Ioan Duicu și să desemneze unul dintre vicepreședinți care să exercite atribuțiile președintelui, în conformitate cu prevederile legale menționate", se arată în referatul constatator întocmit de secretarul CJ Mehedinți Ladislau Mednyansszky.
Cel de-al doilea vicepreședinte al CJ Mehedinți, Adriana Bădănoiu, a declarat că nu este interesată să preia atribuțiile președintelui Consiliului Județean Mehedinți, astfel încât pe buletinul de vot a fost trecut doar numele lui Aladin Georgescu.
Astfel, cu 18 voturi "pentru" și o abținere, Aladin Georgescu, de profesie avocat și un apropiat al lui Adrian Duicu, a fost desemnat președinte interimar al CJ Mehedinți.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, arestat pentru fapte de corupție, a fost suspendat din funcție, vineri, după ce Prefectura Mehedinți a primit o adresă de la instanța supremă, potrivit căreia lui Duicu i s-a respins recursul la decizia Curții de Apel București de arestare preventivă.
Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vineri, în jurul prânzului, a emis ordinul de suspendare din funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți a lui Adrian Duicu.
Tot în cursul zilei de vineri, Prefectura Mehedinți a transmis ordinul de suspendare a lui Duicu Consiliului Județean Mehedinți.
Adrian Duicu a fost suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanței. În cazul în care Adrian Duicu nu își va da demisia din funcție până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile în cazul procesului, pe fond, mandatul de președinte al Consiliului Județean va înceta de drept dacă sentința va fi cu condamnare.