Consilierul județean ieșean Victor Chirilă a fost exclus din PNL, sâmbătă, din cauza colaborării sale cu PSD, decizia fiind luată în Delegația Permanentă a filialei, iar Chirilă anunțând că o va contesta la Curtea de Arbitraj a partidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ședința Delegației Permanente a PNL Iași au participat 111 membri liberali, 70 dintre aceștia votând pentru excluderea din partid a consilierului județean Victor Chirilă.
Lui Chirilă i s-a reproșat apropierea de PSD, după ce liberalul a fost prezent în seara alegerilor europarlamentare la sediul PSD Iași pentru a sărbători victoria social-democraților, apoi a participat la ședința Comitetului Executiv al PSD Iași.
Chirilă a spus că nu este "omul" PSD, ci vrea doar refacerea USL, el considerând că ieșirea PNL de la guvernare a fost o greșeală.
Totodată, Chirilă s-a pronunțat împotriva fuziunii dintre PNL și PDL.
Surse din PNL Iași au precizat că în ședința de sâmbătă a liberalilor ieșeni Victor Chirilă a criticat în termeni duri conducerea filialei județene a partidului, însă președintele organizației, Cristian Adomniței, nu ar fi ripostat, pentru a nu tensiona atmosfera din sală.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX după ședința Delegației Permanente a PNL Iași, Victor Chirilă a precizat că va contesta hotărârea de excludere la Curtea de Arbitraj a PNL, el invocând că liderii ieșeni ai PNL nu cunosc statutul partidului.
"După părerea șefilor ieșeni ai PNL, eu sunt exclus din PNL. Conform statutului, doar Delegația Permanentă a partidului de la centru poate lua această decizie, pentru că sunt membru în acest for. Fac parte din Delegația
Permanentă întrucât am fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași și am fost automat inclus în acest organism. E adevărat că acum nu mai sunt vicepreședinte al CJ Iași, dar eu am contestat la Tribunal măsura înlocuirii mele din CJ.
Așa că până la o sentință definitivă, eu nu pot fi exclus de nicăieri”, a declarat Victor Chirilă.
Joi, Victor Chirilă anunța că va conduce filiala din Iași a Grupului de Identitate Liberală lansat de Călin Popescu Tăriceanu, el susținând că mulți liberali din teritoriu sunt dezamăgiți de ruperea USL.
"Nu e vorba aici de dragostea față de PSD. Dar PNL ar trebui să stea dracului patru ani în USL, așa cum am promis alegătorilor, nu să ne pupăm cu PDL", spunea Victor Chirilă.