CCR, încă o lovitură pentru PSD pe Legea combaterii corupției

CCR a publicat vineri motivele pentru care a admis pe 25 septembrie o sesizare a președintelui Klaus Iohannis și a decis ca fiind neconstituțională modificarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Pe 4 iulie, plenul Camerei Deputaților a adoptat o propunere legislativă privind modificarea art. 12 din Legea 78/2000, care prevede că efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția se pedepsește doar dacă este săvârșită în scopul obținerii "pentru sine", nu și pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase "materiale" necuvenite.

"Este de principiu că o normă de incriminare care privește combaterea corupției nu poate fi structurată în funcție de persoana în favoarea căreia se urmărește obținerea folosului și nici în funcție de natura folosului. În forma în vigoare a textului analizat, legiuitorul a stabilit că folosul este obținut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează subiectul în favoarea căruia se obține folosul, fiind indiferent cine obține răsplata rezultată dintr-un act de corupție. De aceea, în accepțiunea formei preconizate a art.12 alin.(1) din Legea nr.78/2000, se creează o contradicție în termeni, în sensul că un act de corupție nu ar putea fi calificat ca atare decât dacă folosul este obținut numai pentru sine. Or, a configura elementele unui infracțiuni de corupție în funcție de acest parametru ar echivala cu o incongruență între natura infracțiunii și conținutul normativ al textului de incriminare. Un act de corupție, pentru a fi calificat ca atare, nu este și nu poate fi condiționat de o anumită calitate a beneficiarului folosului rezultat. 'Per a contrario' ar rezulta că un act de corupție realizat în beneficiul soțului/copilului/părinților/a unui sponsor politic nu poate fi sancționat penal, ceea ce este absurd. Așadar, actul de corupție trebuie sancționat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiționa reținerea acestuia de obținerea folosului numai pentru sine", se arată în motivarea CCR.

Cu privire la natura folosului, CCR arată că, din textul modificat, se înțelege că subiectul activ al infracțiunii "se răsplătește" sau răsplătește o altă persoană prin conduita sa contrară atribuțiunilor sale de serviciu, urmărind astfel un folos, indiferent de natura sa, patrimonială sau nepatrimonială.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională susține că Parlamentul nu are competența de a limita sfera de cuprindere a unei infracțiunii doar în funcție de natura materială a folosului obținut.

"Reglementarea analizată limitează sfera de acțiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii că un act de corupție să nu fie sancționat penal. Or, legiuitorul nu are competența de a limita sfera de cuprindere a infracțiunii analizate doar în funcție de natura materială a folosului obținut, în condițiile în care intensitatea lezării relațiilor sociale ocrotite este aceeași, indiferent că folosul obținut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferențiere realizată în funcție de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupție care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă și tolerează categoriile de acte de corupție care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigențelor statului de drept. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligația de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată și scopul urmărit pentru reținerea infracțiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracțiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate", spun judecătorii constituționali.

Curtea Constituțională precizează că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate.

"Astfel, incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, decizia nr.824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-și poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71 din 29 ianuarie 2014)", mai spune CCR.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că "fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului" - Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014.

"Prin urmare, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuție sunt infracțiunile de corupție sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curții Constituționale este unul strict. În cauza de față, modificările preconizate sunt contrare exigențelor statului de drept, tocmai pentru că, odată intrate în dreptul pozitiv, afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupției. Or, obligația pozitivă a statului este aceea de a-și crea un sistem normativ apt să răspundă la amenințările la adresa valorilor sale constituționale, să asigure buna și corecta funcționare a autorităților și instituțiilor sale și să protejeze securitatea juridică a cetățeanului. De aceea, legiuitorul are obligația constituțională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluții legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecință, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligația pozitivă a legiuitorului derivată din art.1 alin.(3) din Constituție, cu referire la exigențele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupției", afirmă sursa citată.