Politica· 1 min citire

Ar putea face față România unui eventual război la Marea Neagră?

Ar putea face față România unui eventual război la Marea Neagră?

Ar putea face față România unui eventual război la Marea Neagră?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 feb. 2018, 09:56

Echilibrul puterilor navale la Marea Neagră s-a schimbat, după  anexarea Crimeei în 2014. Ucraina a dat înapoi, în timp ce Moscova și-a întărit prezența militară. Pentru a contracara influența Rusiei, este nevoie de eforturile comune ale României și Turciei. Forța navală a României este inferioară celei rusești, are însă sprijinul NATO, se arată într-o anliză Stratfor din 2016 citată de ZF

NATO are capabilități numerice superioare la Marea Neagră față de forța navală a Rusiei, la aproape toate capitolele, în afară de unul singur – aviația navală.

Submarinele din Marea Neagră sunt în număr de 21, dintre care 14 ale NATO (Turcia 13 și Bulgaria 1), în timp ce Rusia la momentul analizei avea 5, dar a mai adăugat în 2017 încă două submarine cu propulsie diesel-electrică, a anunțat Ministrul Apărării din Rusia, conform navaltoday.com.

Marina română nu are în prezent niciun submarin în serviciu, însă Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunțat în februarie anul acesta că Forțele Navale Române vor fi înzestrate cu trei astfel de piese, scrie Mediafax.

La capitolul resursă umană, NATO are la Marea Neagră 59.200 de militari, din care 48.000 ai Turciei, 7.100 ai României și 4.100 ai Bulgariei, conform datelor din 2016.

Armata Rusiei are 11.000 de oameni care operează la Marea Neagră.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica