Andrei Pleșu a scris în Adevarul un text în care reproșează că România nu știe să își aprecieze adevăratele valori, subliniind, în schimb, că liota de ”Dragnea, Oprea, Ghiță, Mazăre, Tăriceanu, Ponta, Norica Nicolai, Dan Diaconescu ș.a.m.d. care ne intoxică impenitenți de dimineața pînă seara. Dar noi preferăm să ne mobilăm „mîndria de a fi români” cu de-alde Grapini, Vadim, Șova, Oprea și Stanoevici”, mai scrie acesta.
Uneori, mi-e rușine de hărniciile mele săptămînale. Mă las absorbit prea ușor de „urgențe” gazetărești, de imediatul politic, de isprăvile unor inși de mîna a doua și a treia, despre care mîine nu se va mai vorbi și de a căror „românitate” nu sunt deloc mîndru. E o boală generală de altfel. Suntem asfixiați cu toții de contingențe, de pasiuni provinciale, de dezbateri meschine. DE ACELASI AUTOR Probleme de cadre Sugestii pentru PSD Post-scriptum Știu că „turnul de fildeș” nu e recomandabil (dar știu și că unii mi-l recomandă, nemulțumiți de „amestecul” meu în treburile domestice). Pe de altă parte, primesc mereu semnale că există români, mai ales tineri, ale căror isprăvi trec neobservate, tocmai din cauza larmei pe care o întreținem cu toții în jurul unor subiecte inconsistente și trecătoare. Tocmai asemenea tineri, care lucrează discret, dar tenace, în beneficul nației, tocmai ei, de care am putea fi mîndri să fim reprezentați acasă și în lume subzistă stins, nerăsplătiți cu altceva decît cu uitarea propriei lor comunități. Sunt mult mai mulți decît ne închipuim.
Și suntem mult mai vinovați decît credem pentru lipsa lor de ecou. Voi da doar cîteva exemple, de ultimă oră. Pe noi, tipul ăsta de performanță ne lasă reci. Faptul că avem de a face cu un savant de mare clasă, că ținuta lui universitară ar cere un tratament cel puțin cuviincios, că opiniile lui ar trebui luate în serios cu minimă decență, nu atîrnă în balanța aprecierii noastre. Ne răfuim cu el la grămadă, la rînd cu puzderia de țoape de prin parlament și de pe la guvern. Că dl. Papahagi nu are întotdeauna și în mod necesar dreptate în toate manifestările sale politice e inevitabil. Dar și cînd n-are, tot e mai onorabil decît liota de Dragnea, Oprea, Ghiță, Mazăre, Tăriceanu, Ponta, Norica Nicolai, Dan Diaconescu ș.a.m.d. care ne intoxică impenitenți de dimineața pînă seara. Cu Adrian Papahagi putem ieși în lume cu certitudinea că nu ne vom face de rîs. Ba dimpotrivă. Dar noi preferăm să ne mobilăm „mîndria de a fi români” cu de-alde Grapini, Vadim, Șova, Oprea și Stanoevici. Ceilalți români stau sub obroc. Țara nu e a lor, ci, vorba unui scriitor român din secolul 19, a „zbierătorilor și dibacilor”, mîndri de ei înșiși.
Mai multe pe Adevarul
