"E una dintre cele mai vechi și mai nenorocite apucături în politică: să îți acoperi lipsa de demnitate, de argument, de coloană vertebrală, invocând voia celui de deasupra. Mustește istoria de exemple care au nenorocit comunități, cariere individuale, pentru că s-au supus orbește „deciziei în plic”", scrie Adriana Săftoiu, într-un editorial publicat pe adevarul.ro.
Una dintre metehnele politicii este „decizia în plic” care ar oglindi dorința „celui de sus”. „Cel de sus” nu e nicidecum bunul Dumnezeu; El mai stă la o discuție cu creștinul, îi mai ascultă păsul, îi lasă liber arbitru.
În politică, „cel de sus” are inițiale sau, uneori, nume conspirativ. Niciodată nu i se pronunță numele, cu speranța că, dacă vreun curajos delator își îndeplinește menirea, să nu poată cita în clar. Deduci că treaba e „groasă” după mimica celui care îți sugerează sursa deciziei. Ochii celui care încearcă să îți reducă întrebările la cât mai multă și cât mai definitivă tăcere se învârt ca un titirez, buzele se încrețesc mai rău decât hârtia creponată, fruntea se învălurează, iar mâinile se împreunează deasupra gurii și doar degetul, ales cu grijă, arată spre văzduh: cel de sus.
E una dintre cele mai vechi și mai nenorocite apucături în politică: să îți acoperi lipsa de demnitate, de argument, de coloană vertebrală, invocând voia celui de deasupra. Mustește istoria de exemple care au nenorocit comunități, cariere individuale, pentru că s-au supus orbește „deciziei în plic”. Mi-am întrebat un coleg din Comisia Juridică, altfel un jurist foarte bun, unde le-a fost discernământul când au votat acea propunere de ministru al Justiției care evident era de respins, în urma audierilor. Mi-a spus că așa a venit decizia, că trebuie votat „tot”, pe modelul „ciocu mic și papă tot”. Ulterior, cei din Comisie au rămas cu onoarea lor de supuși ai deciziei în plic. Le-a aplicat o lecție chiar premierul desemnat, care a considerat că trebuie retras exact ceea ce aceștia au votat.
Nu îmi face nicio plăcere să amintesc votul celebru de la legea pensiilor, când președinta de ședință număra deputați care nu erau în sală. Nu putea fi suspectat nimeni de la acel prezidiu că nu știa atâta artimetică pentru o numărătoare. Dar era o decizie în plic și trebuia respectată. Care e, și în prezent, efectul acestui acest tip de atitudine? Se simte mai bine acum doamna Ridizi că a acceptat orbește să organizeze ce nu era de organizat, doar pentru că avea o decizie în plic?
Citește continuarea pe adevarul.ro.
