Adina Samson, tânara hărțuită și amenințată cu moartea de către primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, a declarat, în exclusivitate pentru „Adevărul”, că este decisă să se implice în campanii care să le protejeze pe femeile din România de violență și nedreptate. Femeia a povestit o parte din traumele suferite alături de edilul PSD, dar și cum a fost trădată de prietenele ei care, de fapt, i-ar fi fost complice lui Nichita Citeste mai mult: adev.ro/no0imo
Adina Samson, fosta parteneră intimă a primarului de Iași, Gheorghe Nichita, hărțuită și amenințată de aparatul de spionaj pus la punct de edilul PSD, a dezvăluit în exclusivitate pentru „Adevărul“ care sunt planurile sale pentru viitor. Tânăra de 33 de ani a acceptat cu greu să vorbească, arătându-se dezamăgită de latura preponderent tabloidă în care mass-media din România a abordat cazul grav de abuz de la Iași. Angajata Primăriei Iași spune că a hotărât să se retragă inclusiv din sfera care ține de anchetarea penală a acestui caz. „Tot ce pot să spun acum este că nu am de gând să depun o plângere împotriva domnului Nichita, în primul rând pentru că vreau să închei acest capitol al vieții mele și, în al doilea rând, pentru că nu vreau să se creadă că doresc vreun avantaj de pe urma acestei situații. Las justiția să își facă treaba. Momentan, doresc doar să trec cu bine peste acest moment dificil din viața mea“, a declarat Adina Samson pentru „Adevărul“.
Trauma tinerei de 33 de ani a fost accentuată și de trădările din anturaj. Adina Samson spune că mai multe femei care lucrau în primărie îi dădeau raportul primarului și îl ajutau să-și conducă la îndeplinire planurile abuzive. „Din păcate, eu am fost trădată chiar de cele pe care le credeam prietene, care știau ce se întâmplă, care erau complicele lui (ale primarului Gheorghe Nichita – n.r.), îl încurajau și îmi spuneau că și ele și-ar fi dorit să fie iubite așa. Deci, totul pornește de la lipsa de educație, de la lipsa unor valori morale și civice solide“, ne-a mai declarat Adina Samson. Încă șefa a unei serviciu din cadrul Primăriei Iași, Adina Samson a încercat încă din toamna anului trecut să-și găsească un alt loc de muncă. Potențialul angajator a fost apelat chiar de către primarul Nichita care i-a indicat „să se liniștească“. Ulterior, edilul PSD i-a transmis: „În Iași nu ai ce căuta, nu te angajează nimeni!“. Tânăra este hotărâtă să-și refacă viața și să aibă un copil, mesaj pe care i l-a transmis și primarului în septembrie 2014, moment în care a fost lovită violent.
„Sper ca fiica mea să trăiască altfel și, de aceea, am decis să lupt, cu prețul sănătății, a imaginii mele terfelite și a durerii părinților mei. Poate, într-o zi, voi putea spune mai multe lucruri public, însă acum vreau să mă retrag din zona de cancan, din zona de amantlâc sordid, penibil“, a încheiat Adina Samson, scrie Adevarul