Mai multe străzi din Mangalia au fost inundate luni seara, în urma ploilor torențiale.
Un locuitor din zona inundată a făcut mai multe fotografii și a postat totul pe Facebook, criticând aspru "actuala conducere din Primăria Mangalia".
"Mangalia sub ape; o ploaie puțin mai sănătoasă și sistemul de canalizare nu mai face față... Oare cine o fi de vină? A, gata, știu: consilierii. (...) Oameni buni, hai să trimitem acasă actuala conducere din Primăria Mangalia, să arătăm că nouă chiar ne pasă și că ei sunt niște incompetenți", a scris Omer Erdin pe rețeaua de socializare.
Cu toate acestea, primarul Cristian Radu a declarat pentru presa locală că "totul este sub control".
"La fața locului se află echipaje de la RAJA și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, care scot apa de pe străzi. Totul este sub control și ne descurcăm foarte bine. Nu avem probleme majore. Dacă s-ar fi întâmplat ceva grav, am fi cerut ajutorul Prefecturii, dar deocamdată nu este cazul", a explicat edilul.