Cei doi muncitori din Sri Lanka, angajați la brutăria din Ditrău, vor fi mutați într-o altă etapă a procesului de producție a pâinii, anunțul fiind făcut sâmbătă la dezbaterea organizată la Casa de Cultură, în care s-au discutat nemulțumirile localnicilor generate de venirea acestora în comună, potrivit Agerpres. IPJ Harghita a deschis dosar penal in rem pentru incitare la ură sau discriminare. Ulterior, Consiliul Național pentru Combaterea Discrimitării s-a autosesizat în acest caz.
Patronii fabricii de pâine din Ditrău, cea mai mare din bazinul Gheorgheni, nu au participat la dezbateri chiar dacă prezența lor a fost solicitată insistent de cei prezenți, dar au trimis comunității o scrisoare, în care, printre altele, și-au cerut scuze pentru că nu i-au anunțat din timp pe localnici că vor aduce angajați străini.
De asemenea, patronii au anunțat că îi vor muta pe cei doi muncitori într-o altă etapă a procesului de producție.
Directoarea fabricii de pâine, Kollo Katalin, a declarat ulterior presei că a primit mai multe semnale de la localnici legate de faptul că nu ar avea o problemă cu muncitorii sri-lankezi, dar nu vor ca ei să atingă pâinea.
UPDATE: Consiliul Național pentru Combaterea Discrimitării s-a autosesizat în cazul Ditrău, după ce patronul brutăriei a promis că îi retrage pe angajații din Sri Lanka de pe linia de producție.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracțiunile de incitare la ură sau discriminare, după ce miercuri aproximativ 200 de localnici s-au adunat în fața primăriei, nemulțumiți că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka, oamenii susținând că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranți, care să le "impună cultura lor" și să le pună în pericol siguranța.
- Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Casa de Cultură din Ditrău, pentru a discuta nemulțumirile legate de venirea în localitate a celor doi muncitori sri-lankezi, angajați la o fabrică de pâine.
La începutul ședinței, primarul Puskás Elemér, cel care a moderat discuțiile și la inițiativa căruia s-a organizat această întâlnire, s-a adresat oamenilor și i-a îndemnat să se roage, iar cei prezenți, alături de preotul catolic Bírók Károly, au rostit "Tatăl Nostru".
UPDATE, ORA 17: Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău, la o adunare populară unde s-a discutat situația angajării celor doi cetățeni din Sri Lanka la brutăria din comună. Oamenii au insistat că nu vor emigranți în satul lor, iar primarul a plâns.