Poliția a descins la proprietatea familie Micula, unde îl caută pe mezinul Victoraș. Surse din poliție spun că acestuia i s-a tras de la ultimul scandal, în care făcea curse ilegale de mașini și trăgea cu o armă AK-47.
O descindere de mare amploare a unor forțe polițienești are loc, joi, pe domeniul familiei Micula de pe strada Colinelor din Oradea. Din câte se pare, cel vizat este Victoraș Micula, fiul magnatului Viorel Micula, devenit celebru prin implicarea în mai multe scandaluri publice.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, la fața locului ar fi descins, încă din prima parte a zilei, trei dube și 11 mașini mici, cu echipaje care au efectuat percheziții în incinta proprietății, scrie eBihoreanul.ro
În acțiune sunt implicate forțe ale Poliției, Jandarmeriei și Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului de Interne.
La fața locului poate fi văzută și limuzina unui avocat.
Contactat de BIHOREANUL, Victoraș Micula a confirmat defășurarea perchezițiilor, arătându-se revoltat de faptul că oamenii legii scotocesc proprietățile familiei și i-au ridicat inclusiv laptopul.
Cel mai recent scandal avându-l protagonist pe Micula junior s-a petrecut la începutul lunii martie a acestui an, când au apărut pe internet înregistrări cu acesta și cu amici de-ai săi făcând drifturi și curse de viteză cu bolizi, dar și trageri cu un pistol despre care susțineau că ar fi AK-47.