Un număr de 23 de persoane aflate în stare critică, din județele Buzău și Vrancea, au fost preluate luni de piloții Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu trei elicoptere, pentru a li se acorda asistență medicală.
Piloții Inspectoratul General de Aviație al MAI au desfășurat luni misiuni de salvare în localitățile din care au fost transmise solicitări de intervenție aeriană, în județele Buzău și Vrancea, potrivit unui comunicat al ministerului.
Misiunile au fost efectuate cu trei aeronave: un elicopter de tip EC 135 SMURD și unul de capacitate mare de tip MI-17, ce au aterizat luni seară la baza aeriană din Băneasa a Inspectoratului General de Aviație, și un alt elicopter de capacitate mare, de tip MI-8, care a rămas în județul Buzău, la Școala Militară de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Aeriene «Traian Vuia» din satul Boboc, comuna Cochirleanca, întrucât condițiile meteo nu au mai permis decolarea către București.
Cu ajutorul elicopterul SUMRD EC 135 a fost acordată asistență aeromedicală pentru patru persoane. Astfel, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Buzău o femeie cu hemoragie din comuna Cașota, o femeie cu factură femurală din comuna Robeasca și un pacient în vârstă de 80 ani cu accident cardiovascular din localitatea Brădeanu. De asemenea, a fost adus la București un pacient diagnosticat cu pericardită.
Cu elicopterul de capacitate mare MI-17 au fost preluate și transportate către unități medicale opt persoane. Astfel, s-a intervenit pentru preluarea din comuna Smeeni a patru persoane cu diagnostice diverse (edem pulmonar, accident cerebral vascular, intoxicație monoxid de carbon) și transportarea lor către unități medicale de specialitate, transportarea la UPU Buzău a unei gravide de 33 ani, a unei persoane cardice de 60 de ani și a unui bărbat de 55 de ani cu membrele superioare degerate și pentru preluarea din comuna Padina a unei fetițe de 8 ani, diagnosticată cu pleurezie și transportarea acesteia la o unitate medicală de specialitate din București.
Intervențiile aeriene din județul Vrancea au fost executate cu ajutorul elicopterului de capacitate mare MI-8, acesta transportând șapte persoane, care necesitau dializă, către unități medicale specializate. Cu ajutorul aceleași aeronave, piloții MAI au mai preluat și o femeie însărcinată din satul Bălești, un bărbat accidentat de 64 ani și un copil de cinci ani cu traumatisme însoțit de mama lui, din comuna Sihlea.
MAI precizează că, potrivit prognozei meteorologice existente în acest moment, aeronavele Inspectoratului General de Aviație vor putea efectua misiuni de salvare și asistență medicală și în cursul zilei de marți.