Locale· 1 min citire

Percheziții de amploare în Buzău. Sunt vizate persoane care taie ilegal arbori

Percheziții de amploare în Buzău. Sunt vizate persoane care taie ilegal arbori

Percheziții de amploare în Buzău. Sunt vizate persoane care taie ilegal arbori

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 iul. 2015, 08:44

La data de 24 iulie, 50 de polițiștii ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu specialiști silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Focșani, efectuează 10 percheziții, pe raza județului Buzău.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Sunt vizate 13 persoane bănuite că, în perioada 2014 – 2015, ar fi comis delicte silvice, care au prejudiciat fondul forestier.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău vor fi conduse 13 persoane, care sunt cercetate pentru tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, complicitate la cele două infracțiuni și tăinuire.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 107.000 de lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale