Locale· 2 min citire

Incident grav în județul Harghita. Bărbat de 61 de ani, la spital cu arsuri de gradele II și III după ce a încercat să aprindă focul cu benzină

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Publicat18 sept. 2026, 11:55
Actualizat18 sept. 2026, 11:57
SursăRealitatea PLUS

Un incident grav a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în satul Călnaci, comuna Subcetate, unde un bărbat în vârstă de 61 de ani a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa, după ce acesta a încercat să aprindă focul cu benzină. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita.

Bărbatul are arsuri de gradul II și III

Pompierii Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea salvatorilor, bunurile dintr-o încăpere erau cuprinse de flăcări, iar incendiul risca să se extindă la întreaga locuință. Pompierii au localizat focarele și au lichidat incendiul.

Un bărbat a fost rănit în urma incidentului. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III la nivelul feței, precum și la membrele superioare și inferioare. Victima a fost preluată de echipajul SAJ Toplița și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Victima a încercat să aprindă focul cu benzină

Reprezentanții ISU Harghita spun că cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce bărbatul a încercat să aprindă focul folosind benzină.

Pompierii atrag atenția asupra riscurilor pe care le presupune folosirea benzinei, motorinei sau gazului pentru aprinderea focului în sobe.

”Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii. Aveți grijă să nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba. Aceste situații nu trebuie să se întâmple! Este interzisă aprinderea focului folosind lichide inflamabile!”, a mai transmis ISU Harghita.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale