Locale· 1 min citire

Grav accident pe DN 17. Trei persoane au fost rănite

Grav accident pe DN 17. Trei persoane au fost rănite

Grav accident pe DN 17. Trei persoane au fost rănite

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 apr. 2017, 09:06

Trei bărbați aflați într-un autoturism au fost implicați, duminică, într-un accident produs pe DN 17, în localitatea Cristeștii Ciceului din județul Bistrița-Năsăud, unul dintre aceștia, în vârstă de 43 ani, aflându-se în stare gravă, anunță Agerpres.

Bărbatul de 43 ani, care se afla la volan, nu a adaptat viteza într-o curbă, astfel că mașina a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un șanț de pe marginea drumului și s-a oprit într-un cap de pod.

În mașină se mai aflau alți doi tineri, de 24, respectiv 28 ani, toate victimele fiind din comuna Spermezeu.

În urma impactului, tinerii au suferit răni ușoare, în schimb, șoferul a intrat în stop cardio-respirator și a fost nevoie să fie resuscitat la locul accidentului. Ulterior, răniții au ajuns la spital.

Polițiștii nu au putut stabili dacă șoferul consumase sau nu băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, având în vederea starea gravă în care se afla.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Traficul în zona în care s-a produs accidentul nu a fost blocat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale