Locale· 2 min citire

Femeia din Vaslui găsită moartă sub clădirile dărâmate din Italia a fost adusă acasă

Femeia din Vaslui găsită moartă  sub clădirile dărâmate din Italia a fost adusă acasă

Femeia din Vaslui găsită moartă sub clădirile dărâmate din Italia a fost adusă acasă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 aug. 2016, 18:57

Sicriul cu trupul femeii de 47 de ani, găsită moartă, cu buletinul în mână, sub clădirile dărâmate în urma cutremurului din Italia, a fost adus, marți, la locuința părinților din localitatea vasluiană Zorleni, Steluța Novac urmând să fie îngropată pe 1 septembrie.

Sicriul a fost adus la Zorleni cu o mașină mortuară cu numere de Neamț, fiind așteptat de rude ale femeii și de zeci de localnici cu lacrimi în ochi.

Mai mulți bărbați au purtat pe brațe sicriul până în locuința părinților Steluței Novac.

Mama femeii nu se afla acasă, întrucât este internată în spitalul din Bârlad din cauza afecțiunilor cardiace amplificate de moartea fiicei sale. Și tatăl Steluței Novac are probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu silicoză.

Vecinii au povestit că, atunci când a fost acasă în urmă cu trei luni, Steluța Novac a mers la cimitirul din localitate și a făcut curățenie la mormântul familiei.

Femeia va fi înmormântată pe 1 septembrie.

Femeia de 47 de a fost găsită moartă, sub dărâmături, cu actul de identitate în mână, într-o locuință din orașul italian Amatrice, puternic afectat de cutremurul de miercurea trecută. Plecată de opt ani în Italia, unde avea grijă de ruda unui patron de hotel din localitate, Steluța Novac nu era căsătorită și nu avea copii.

Femeia a fost în România în luna mai, după ce nu-și mai vizitase rudele din Zorleni de patru ani.

Până acum, MAE a confirmat decesul a 11 cetățeni români în cutremurul din Italia. Alți șase români răniți în seism sunt internați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale