Ovidiu Covrig este un bistrițean care a reușit să spargă tiparele, după ce și-a tatuat pe spate chipul poetului Mihai Eminescu. Tânărul a povestit ce l-a îndemnat să facă acest gest, dar și cum privește starea nației române.
A împlinit 27 de ani în urmă cu doar două zile, este managerul unei firme care se ocupă cu amenajarea de căsuțe de lemn și se declară un naționalist convins. Crede cu tărie că politicienii sunt cei care distrug această țară și îl consideră pe Eminescu un model de urmat, scrie citynews.ro.
"Da, Mihai Eminescu este un model și un mentor în același timp pentru mine. Suntem în aceași zodie, eu sunt din 13 ianuarie iar el din 15 ianuarie, deci ne leagă ceva! A fost unul sau poate chiar singurul român care a luptat până la moarte și cu consecințele de rigoare, pentru libertatea și integritatea poporului român. Un patriot care s-a luptat în cuvinte cu marii dominatori ai planetei, mai exact cu societățile secrete care înrobiseră România în acele timpuri. A luptat împotriva plevelor societății care nu știu altceva decât să bată din gură, adică politicienii. Dupa toate acestea, statul român ascunde istoria ,ne obliga să îl învățăm în scoli dar nu ne spune și adevărul. De aici se nasc cei pro și contra.Statul român refuză în continuare să îl declare erou martir al neamului romanesc deoarece suntem conduși de urmașii plevelor care au distrus acest popor și care o fac in continuare", spune Ovidiu Covrig.
"Îl respect prea mult pe acest om, în cuvinte nu se poate explica gestul. Înainte să îmi tatuez chipul lui mi-am asumat un mare risc. Știam că așa se va întampla după ce îl voi face, toată lumea reacționează cu fraze de genul: „Ești nebun, cum să îl tatuezi pe Eminescu”?, „Pe sifiliticul ăla l-ai tatuat” și multe altele. Deci aceasta este percepția noastră față de un autor roman. Eu mă simt bine cu acest tatuaj, nu mă deranjează vorba lumii sau alte acuze. Cred că fiecare este liber să facă ce vrea, atâta timp cât nu aduce injurii sau altele, care să afecteze imaginea unor personaje. Menționez că nu știu nicio lucrare pe de rost, deoarece am învățat doar rezumatul lucrărilor! Asta pentru că nu am fost de acord niciodată cu mecanizarea unei lucrări!", a explicat Ovidiu Covrig de ce a decis să-și tatueze chipul lui Mihai Eminescu pe spate.