Trei persoane de naționalitate chineză, întoarse din zona de focar a coronavirusului din China, s-au aflat sub supraveghere, în ultimele șapte zile, pe teritoriul județului Olt, una la Slatina și două la Corabia, acestea din urmă plecând în județul vecin, Teleorman, localitatea Roșiori de Vede. Potrivit DSP Olt, chinezii nu au prezentat semne de îmbolnăvire.
Potrivit unui comunicat remis de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Olt, cei trei chinezi s-au întor în România, pe 1 februarie, prin Aeroportul Otopeni, o persoană în Slatina și două în Corabia, în sudul județului. Doi medici din cadrul Secției de boli transmisibile i-au monitorizat.
"S-a desfășurat o activitate de monitorizare zilnică a celor 3 persoane, perioadă în care se înregistrează date privind prezența sau absența următoarelor semne/ simptome clinice: tuse, febră, greutate în respirație, dureri de cap. În perioada 1- 3 februarie 2020, persoanele monitorizate nu au prezentat semne sau simptome specifice bolii. În data de 3 februarie 2020, persoanele de naționalitate chineză cu rezidența chineză au părăsit adresa de domiciliu și s-au mutat în județul Teleorman, localitatea Roșiori de Vede. Direcția de Sănătate Publică Olt a notificat imediat Direcției de Sănătate Publică Teleorman pentru preluarea în monitorizare a celor două persoane", se arată în comunicatul citat.
Citește continuarea pe realitateadeolt.net.