Un individ din județul Alba a fost condamnat de un tribunal la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de moartea unei femei care s-a electrocutat într-un gard electrificat pe care bărbatul îl montase în jurul proprietății sale.
Potrivit News.ro instanța a decis să îl condamne la trei ani de închisoare cu suspendare pe Remus Dorinel Cristea, bărbatul care anul trecut a montat în jurul locuinței sale un gard legat la rețeaua electrică, iar o femeie care încerca să traverseze terenul s-a electrocutat și a murit.
De asemenea, instanța a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu sub care se afla bărbatul din vara anului trecut bărbatul.
Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare. Remus Dorinel Cristea, în vârstă de 34 de ani, din comuna Poiana Vadului, este acuzat că a montat în jurul locuinței sale un gard legat la rețeaua electrică, iar, în vara anului trecut, o femeie care încerca să traverseze terenul s-a electrocutat și a murit. În momentul în care femeia în vârstă de 68 de ani a atins gardul, despre care nu știa că era legat la rețeaua de electricitate, s-a electrocutat și a murit.
Bărbatul a fost arestat preventiv, iar ulterior instanța a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Într-un comunicat transmis la acea dată de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Alba se arăta că "inculpatul în prealabil și-a împrejmuit grădina din spatele locuinței cu un gard electric (fir textil cu inserții metalice neizolate, conductoare de curent electric, folosit pentru paza animalelor), a conectat gardul respectiv la rețeaua electrică (la priza de 220 V), contrar instrucțiunilor de folosire a acestuia, plecând de acasă și lăsându-l nesupravegheat, fapt care a dus la electrocutarea victimei C.P., după ce l-a atins”.
Remus Dorinel Cristea a susținut în fața instanței că și-a montat gardul legat la rețeaua de electricitate pentru a-și apăra proprietatea de animalele sălbatice, localitatea Poiana Vadului aflându-se în Munții Apuseni.