Dorința de a învăța nu ține cont de vârstă. Asta o demonstrează și focșăneanul Ion Lungu, care peste aproape două luni va împlini 102 ani. Cu o viață zbuciumată, bătrânul și-a dat examenul de Bacalaureat la vârsta de 72 de ani.
Dorința de a învăța nu ține cont de vârstă. Asta o demonstrează și focșăneanul Ion Lungu, care peste aproape două luni va împlini 102 ani. Cu o viață zbuciumată, bătrânul și-a dat examenul de Bacalaureat la vârsta de 72 de ani. Citeste mai mult: adev.ro/nc7k30
Nea Ionică, așa cum este cunoscut în Focșani, poate fi întâlnit aproape zilnic străbătând cu pași înceți, sprijinit de un baston, străzile orașului sau la diverse manifestări cultural-artistice. Nu mai este la fel de sprinten ca în tinerețile sale, când colinda zilnic zeci de kilometri pentru a împărți oamenilor pensiile și plicurile cu vești, asta pentru că nea Ionică a lucrat până la pensionare ca poștaș, potrivit Adevărul.
Născut pe 1 noiembrie 1912, în ținutul Hotin din Basarabia, Ion Lungu a avut o copilărie nu tocmai fericită. Avea doar 4 ani când cazacii i-au gonit familia din sat. Deși i-a plăcut cartea, Ion Lungu nu a avut posibilitatea să-și finalizeze studiile. Astfel că, aproape de vârsta de pensionare, s-a înscris la școala gimnazială din comuna vrânceană Milcovul, iar apoi a urmat și cursurile serale ale Liceului Economic din Focșani. A obținut diploma de Bacalaureat cu note de peste 8.00, în 1984.„Am terminat cu specialitatea comerț-contabilitate. Cel mai mult mi-a plăcut istoria, în care sunt autodidact. Dau lecții multor profesori“, declară bătrânul.În toamna anului 2012, în luna în care Ion Lungu a împlinit 100 de ani, municipalitatea din Focșani i-a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului, pentru „apărarea drepturilor veteranilor de război din Focșani și participare activă la viața socială și culturală“.
Mai multe pe Adevărul.