Michael Flatley, creatorul celebrelor spectacole „Lord of the Dance”, se retrage din activitate. Ultimul spectacol pe care artistul îl va susține este programat pentru data de 3 ianuarie.
Dansatorul și coregraful american Michael Flatley, creatorul spectacolelor inspirate din folclorul irlandez „Lord of the Dance”, se va retrage din activitate, după debutul său pe Broadway, care va avea loc la finele lui 2015.
Artistul în vârstă de 57 de ani va avea o apariție specială în spectacolul „Lord of the Dance: Dangerous Games”, pe scena de la Lyric Theater din New York.
Spectacolul respectiv va fi jucat din 7 noiembrie 2015 până pe 3 ianuarie 2016, prin acea reprezentație Flatley se va retrage din activitate, scrie Reuters.
La începutul lui 2015, Michael Flatley mărturisea că dansul a avut un impact devastator asupra trupului său, de-a lungul carierei sale suferind numeroase fracturi și vătămări la nivelul coloanei vertebrale.
Născut la Chicago din părinți americano-irlandezi, Michael Flatley a reinventat dansul tradițional irlandez, încorporând o serie de mișcări originale la nivelul părții superioare a trunchiului, dar și ritmuri contemporane, în tradiționalul dans „step”.
Spectacolul „Lord of the Dance”, care a avut premiera în 1996, a doborât recordul mondial de box office pentru un show de dans, după 21 de reprezentații consecutive pe stadionul Wembley din Londra.
Potrivit revistei Forbes, averea lui Michael Flatley a fost estimată în acest an la 299 milioane de dolari.