Superstițiile din bătrâni ale lunii septembrie sau "Răpciune": calendarul zilelor

În tradiția noastră populară, luna septembrie se numește Răpciune.

În septembrie începe culesul poamelor și se pregătesc gropile pentru altoi. Săptămânile vechi ale lui Răpciune Tradiția împarte luna septembrie în: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii și Săptămâna lui Mioi. Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile și se face mustul și vinul. Tot acum se sărbătorește Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbații pregătesc țuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună. Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc “septem”, adică “șapte”, pentru că luna septembrie era a șaptea lună în calendarul roman, în timp ce grecii o numeau “boedromion”, iar țăranii îi ziceau răpciune, vinimeriu, viniceriu, vinițel, pentru că este luna vinului.

 O altă denumire era “cumpănar”, din cauză că în acest interval de timp, la echinocțiul de toamnă, din 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea și pentru că „mult timp soarele stă în cumpănă neștiind încotro să o apuce”.

Patronul vânturilor Simion Stâlpnicul, la 1 septembrie, fiind patronul vânturilor, poate produce cutremure și susține cerul și pământul, stând într-un picior. Această zi este foarte importantă, oamenii respectând-o de frica vânturilor, a cutremurelor și pentru a nu li se înțepeni picioarele. Ziua lui Simion Stâlpnicul este și ziua în care păsările își iau „boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu. Despre Sfântul Vavila, sărbătorit la 4 septembrie, se spune că și-a petrecut întreaga viață în pădure, cu animalele, ajungând să aibă corpul acoperit cu păr, ca acestea. Sărbătoarea se respecta pentru înmulțirea vitelor.

Hotarul dintre vară și iarnă

Pe 8 septembrie se sărbătorește Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară și iarnă. Acum se închide pământul pentru reptile și insecte, pleacă rândunelele spre țările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri și iarmaroace unde se vând și se cumpără produse specifice acestui sezon. Ca și în cazul altor sărbători, țăranul român și-a legat câteva activități practice de Sântămăria Mică, și anume culegerea ultimelor plante și fructe de leac, bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului și secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viței-de-vie) și începerea culesului viilor.

Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate și semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Încă se mai seamănă varză, spanac și morcovi. Tot acum se răsădește salata de iarnă, se culeg castraveții copți și se adună semințele coapte din grădini. De Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie) există obiceiul pomenirii morților, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă și un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, știind că apoi se vor usca. Tot acum începe culesul viilor. Ziua Crucii, care cade pe 14 septembrie, era și este cea mai importantă sărbătoare din calendarul autumnal. Țăranii cred că acum pământul se închide, trece spre iarnă și ia în adâncurile sale toate insectele, târâtoarele și vegetale care au prins ființă primăvara.

 În ziua de 22 septembrie, când Biserica prăznuiește pe Mucenicul Foca, poporul român, în special în zona de nord a țării, ține cu sfințenie această zi, deoarece, probabil, pornind de la asemănarea Foca - foc, mulți oameni, femeile îndeosebi, se tem de foc și nu lucrează în această zi. O altă sărbătoare este zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 septembrie, fiind ținută de popor sub numele de Zămislirea.