În tradiţia noastră populară, luna septembrie se numeşte Răpciune.
În septembrie începe culesul poamelor şi se pregătesc gropile pentru altoi. Săptămânile vechi ale lui Răpciune Tradiţia împarte luna septembrie în: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi. Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile şi se face mustul şi vinul. Tot acum se sărbătoreşte Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii pregătesc ţuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună. Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc “septem”, adică “şapte”, pentru că luna septembrie era a şaptea lună în calendarul roman, în timp ce grecii o numeau “boedromion”, iar ţăranii îi ziceau răpciune, vinimeriu, viniceriu, viniţel, pentru că este luna vinului.
O altă denumire era “cumpănar”, din cauză că în acest interval de timp, la echinocţiul de toamnă, din 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea şi pentru că „mult timp soarele stă în cumpănă neştiind încotro să o apuce”.
Patronul vânturilor Simion Stâlpnicul, la 1 septembrie, fiind patronul vânturilor, poate produce cutremure şi susţine cerul şi pământul, stând într-un picior. Această zi este foarte importantă, oamenii respectând-o de frica vânturilor, a cutremurelor şi pentru a nu li se înţepeni picioarele. Ziua lui Simion Stâlpnicul este şi ziua în care păsările îşi iau „boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu. Despre Sfântul Vavila, sărbătorit la 4 septembrie, se spune că şi-a petrecut întreaga viaţă în pădure, cu animalele, ajungând să aibă corpul acoperit cu păr, ca acestea. Sărbătoarea se respecta pentru înmulţirea vitelor.
Hotarul dintre vară şi iarnă
Pe 8 septembrie se sărbătoreşte Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară şi iarnă. Acum se închide pământul pentru reptile şi insecte, pleacă rândunelele spre ţările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri şi iarmaroace unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon. Ca şi în cazul altor sărbători, ţăranul român şi-a legat câteva activităţi practice de Sântămăria Mică, şi anume culegerea ultimelor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie) şi începerea culesului viilor.
Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Încă se mai seamănă varză, spanac şi morcovi. Tot acum se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii copţi şi se adună seminţele coapte din grădini. De Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie) există obiceiul pomenirii morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. Tot acum începe culesul viilor. Ziua Crucii, care cade pe 14 septembrie, era şi este cea mai importantă sărbătoare din calendarul autumnal. Ţăranii cred că acum pământul se închide, trece spre iarnă şi ia în adâncurile sale toate insectele, târâtoarele şi vegetale care au prins fiinţă primăvara.
În ziua de 22 septembrie, când Biserica prăznuieşte pe Mucenicul Foca, poporul român, în special în zona de nord a ţării, ţine cu sfinţenie această zi, deoarece, probabil, pornind de la asemănarea Foca - foc, mulţi oameni, femeile îndeosebi, se tem de foc şi nu lucrează în această zi. O altă sărbătoare este zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 septembrie, fiind ţinută de popor sub numele de Zămislirea.
