Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși. Peste 500.000 își sărbătoresc onomastica.
Ortodoxe
Sf. Ap., întâiul Mc. și Arhidiacon Ștefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul
Greco-catolice
A-III-a zi de Crăciun. Sf. arhid. m. Ștefan; Sf. cuv. Teodor Mărturisitorul
Romano-catolice
Sf. Ioan, ap. și ev.
Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 27 decembrie.
Este unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostolii, din rândul evreilor eleniști, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Era înrudit cu Saul, cel care mai târziu avea să devină marele apostol al neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, și era din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului.
Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan era un bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărindu-i pe cei credincioși și mustrându-i pe cei necredincioși, spunându-le din lege și din proroci, că din ură și din nedreptate a fost omorât Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel așteptat din veac.
Odată, într-o mare adunare la Ierusalim, la care participa și Sfântul Ștefan, s-a făcut întrebare despre Iisus Hristos, unii dintre cei prezenți spuneau că este proroc, alții, amăgitor, iar alții că este Fiul lui Dumnezeu.
Atunci Sfântul Ștefan dintr-un loc înalt s-a adresat mulțimii, spunând: "Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorît pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit" (Viețile Sfinților).
Mulți dintre cei de față, neputând a spune ceva împotriva adevărului, s-au tulburat și cuprinși de ură au tocmit niște bărbați, care iubeau minciuna, să spună că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise.
Sfântul Apostol Ștefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos și că El este Mântuitorul cel așteptat și prezis de proroci, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii și lipsa lor de credință.
Fiind condamnat la moarte, Sfântul întâi Mucenic Ștefan a fost scos din cetate și ucis cu pietre, devenind astfel primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos.