Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși.
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia
Duminica a 3-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 3 dR. Sf. cuv. m. Febronia
Romano-catolice
Duminica a 12-a de peste an
Sf. Wilhelm, abate
Sfânta Mare Muceniță Fevronia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 25 iunie.
Sfânta Fevronia a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). La vârsta de 20 de ani se afla într-o mănăstire din Sivapol, aflată în hotarele asirienilor (Orientul Mijlociu), unde egumenă era o rudă a sa, soră a tatălui său, Vriena.
Din mănăstire a fost scoasă în lanțuri și torturată în priveliște publică de către cei trimiși de împărat pentru a stârpi creștinismul din acea regiune.
Sfânta Muceniță Fevronia a mărturisit, înaintea autorităților, că este creștină. A fost supusă unor chinuri cumplite. În cele din urmă a primit moarte martirică prin tăierea capului, iar bucățile rămase din trupul ei au fost duse la mănăstire.
În scurt timp a murit și comandantul acelei expediții de pedepsire a creștinilor, căci: "deodată a căzut asupra lui frică și spaimă și a rămas mut. Deci, răcnind foarte tare și mugind ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de marmură ce era acolo și, sfărâmându-și capul, a căzut la pământ mort" (Viețile Sfinților).
Martori la tortura înspăimântătoare aplicată Sfintei Mare Mucenițe Fevronia, ceilalți doi comandanți ai corpului de oaste, Lisimah și Prim, au crezut în Hristos și s-au botezat.
Pomenirea Sfintei Mucenițe Fevronia se făcea în toți anii în ziua de 25 ale lunii iunie, zi în care sfânta a pătimit pentru Hristos, atunci se făceau și minuni.
"Căci la cântarea cea de toată noaptea, sfânta muceniță se arăta, stând în mijlocul surorilor ce cântau, luându-și locul său de mai înainte. Deci, când au văzut-o pe dânsa la arătarea cea dintâi, toate surorile s-au înfricoșat, iar Vriena a strigat cu glas mare: 'Iată, fiica mea Fevronia, a venit la noi!' Deci, vrând cu dragoste să o cuprindă cu mâinile sale ca o maică, îndată Sfânta Fevronia s-a făcut nevăzută. Din acea vreme nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de ceea ce se arăta sau să-i zică vreun cuvânt, decât numai priveau la dânsa cu spaimă și cu mirare. Din arătarea ei ele simțeau bucurie și veselie în sineși; iar inima ei, umplându-se de acea bucurie, lăcrima și astfel stătea ca la trei ceasuri văzută tuturor, apoi iarăși se făcea nevăzută" (Viețile Sfinților).
