Sărbătoare 22 octombrie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Ortodoxe
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes

Greco-catolice
Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes. Sf. papă Ioan Paul II

Romano-catolice
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.

Sfântul Ierarh Averchie este pomenit în calendarul creștin ortodox la 22 octombrie.

A fost episcop al orașului Ierapole din provincia Frigia, în timpul împăratului roman Marc Aureliu (161-180). Propovăduind Evanghelia într-o perioadă în care creștinii erau persecutați, Sfântul Averchie a săvârșit multe vindecări prin rugăciunile sale. A făcut călătorii misionare în Siria și Mesopotania.

* Sfinții 7 tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin, sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, la 22 octombrie și la 4 august.

Sunt cunoscuți și sub numele de cei "șapte adormiți", pentru că au fost adormiți de Dumnezeu și după mult timp înviați, într-o perioadă în care Biserica era tulburată de erezii, întărindu-se astfel credința oamenilor în înviere.

Acești șapte tineri au fost soldați în armata împăratului Deciu (249-251). Și pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost prinși și au fost duși în fața împăratului, care i-a eliberat pentru un timp, impresionat fiind de tinerețea acestora.

Tinerii erau creștini din Efes, fii din familii bogate, și au rămas împreună în rugăciune și în postiri, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor și prin păzirea curăției. S-au găsit însă niște denunțători care au mers la împărat și i-au spus despre tinerii ce se rugau lui Hristos și nu voiau să jertfească zeilor.

Erau atunci vremuri în care se dădeau la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, și nimeni nu-l tăinuia pe aproapele său, dacă îl afla rugându-se lui Hristos.

Așa s-a aflat despre cei șapte tineri că stăteau într-o peșteră, acolo au fost înmormântați de vii, gura peșterii fiind zidită din porunca împăratului.

În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peșterii a fost stricat și cei șapte tineri au revenit la viață ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuși împăratul Teodosie venind de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creștinismului, și în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Nestorianismul susținea că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost răstignit", crezând că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Întâmplarea din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare și întărire în acele vremuri tulburi.

Tinerii din Efes au mai trăit șapte zile, după care, plecându-și iar capetele la pământ, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.