În tradiția noastră, varza murată nu lipsește niciodată din meniul de sărbători – sarmalele, varza călită cu afumătură, dar și alte specialități românești au la bază varza murată. Cu toate acestea, se vorbește foarte rar despre beneficiile verzei murate pentru sănătate.
Peste ocean, de câțiva ani încoace, s-a născut un adevărat curent legat de alimentele fermentate. Totuși, există și popoare care obișnuiesc să consume alimente fermentate din cele mai vechi timpuri. În China, de exemplu, ceaiul fermentat este un remediu care se consumă de secole.
Explicația care stă în spatele beneficiilor alimentelor fermentate stă în bacterii. Atunci când fermentează, o serie de bacterii benefice pentru sănătate consumă o parte din acel aliment, făcând substanțele nutritive din acel produs mult mai ușor de absorbit de către organismul nostru. Unele dintre aceste bacterii elimină și acid lactic, un conservant natural, iar produsul fermentat devine un probiotic natural.
Citește mai mult pe unica.ro